Sunt deja aproape 15 ani de când fostul primar Anton Lungu a dat o dispoziţie prin care a instituit sens unic de circulaţie pe Calea Călăraşilor, între intersecţia cu Bulevardul Cuza şi Piaţa Traian. În fapt, la început, sensul unic era şi pe Calea Galaţi, de la Piaţa Traian până la intersecţia cu Bulevardul Cuza (zona Clubului Progresul), însă, între timp, pe acest tronson s-a revenit la circulaţia pe dublu sens. Există voci acum care ar vrea să se revină la circulaţia normală, pe ambele sensuri, şi pe Calea Călăraşilor, de la Piaţa Traian până la intersecţia cu B-dul Cuza, respectiv până în dreptul Tribunalului. Consilierul local Ionel Alexandru militează încă din toamna anului trecut pentru acest lucru. Mai exact, Alexandru ar vrea ca, în primă fază, să se permită doar circulaţia autobuzelor de pe liniile 4 şi 2, între Piaţa Traian şi Tribunal, iar ulterior să se desfiinţeze complet sensul unic şi să se dea drumul la trafic pentru toate autovehiculele, în ambele direcţii.
De ce solicită consilierul municipal Ionel Alexandru acest lucru? El spune că a primit numeroase sesizări de la brăileni, în special de la persoane vârstnice, care trebuie să meargă prea mult pe jos din cauza lipsei unei staţii de autobuz în Piaţa Traian. "Accesul cetăţenilor din Centrul Istoric la transportul public spre Centrul Civic (zona Primăriei şi a Esplanadei n.n.) şi spre partea de sud a oraşului - Viziru, Hipodrom, Radu Negru etc - este interzis, aceştia trebuind să se deplaseze la staţiile autobuzelor 4, 10, 2 de pe Bulevardul Cuza sau de tramvai de pe Bulevardul Independenţei, ori pur şi simplu pe jos, pe Calea Călăraşilor, până la staţiile din Centrul Civic. De asemenea, cetăţenii din nord-estul oraşului şi din cartierele Vidin, Progresu, Chercea sunt obligaţi să vină pe jos în Centrul Istoric sau cu autobuzele 2,4, 10 până la staţia Winmarkt de pe bulevardul Cuza şi de acolo tot pe jos. Foarte mulţi pensionari reclamă acest fapt, şi anume că sunt nevoiţi să meargă pe jos pe Str. Mihai Eminescu, de la staţia Winmarkt până la Casa Judeţeană de Pensii, cu toate că au abonamente de transport public", a scris Ionel Alexandu, într-un referat pe care i l-a înmânat primarului Aurel Simionescu, în luna noiembrie a anului trecut. În acelaşi document, consilierul local mai spune că din cauza faptului că mijloacele de transport în comun nu au acces în Piaţa Traian, dinspre Calea Galaţi spre Calea Călăraşilor, multor brăileni le este îngreunat accesul către mai multe obiective de interes public major, cum ar fi Teatrul "Maria Filotti", Biblioteca Judeţeană, Biserica Greacă sau Biserica "Sf. Mihail şi Gavril", dar şi spre Biroul de Impozite şi Taxe al Primăriei, Inspecţia Muncii, Direcţia Muncii, băncile comerciale din zona centrului vechi, zona portuară etc.
Demersul lui Ionel Alexandru nu a avut niciun efect până acum. Acesta spune că primarul Simionescu l-a direcţionat către viceprimarul Alexandru Dănăilă, care l-a "pasat" către Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL). "Mi s-a spus că trebuie să iau puncte de vedere de la toate instituţiile interesate - «Braicar», Poliţia Rutieră, Serviciul de Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară. Prin intermediul SUPAGL am obţinut răspunsuri de la toate aceste instituţii care spun că, în principiu, nu au nimic împotriva demersului meu. De altfel, şi în alte oraşe se practică acest lucru, şi anume să lase mijloace de transport în comun să circule pe străzi unde, în principiu, este sens unic. În Galaţi, pe Str. Domnească, este dublu sens doar pentru autobuze, iar restul autovehiculelor circulă doar pe sens unic. La Bucureşti e la fel, pe bulevardul Dorobanţi. La noi, pe Calea Călăraşilor, de ce să nu se poată ca autobuzele 4 şi 2 să circule dinspre Piaţa Traian spre Tribunal?! Se pare că mai important este să-i lăsăm pe cei care merg la barurile şi terasele de pe Calea Călăraşilor (din zona modulelor n.n.) să îşi parcheze maşinile perpendicular pe trotuar, în loc să dăm drumul la autobuze pentru cetăţeni...", spune consilierul Ionel Alexandru. Acesta consideră că rezolvarea problemei depinde doar de Aurel Simionescu, care ar putea să ridice restricţia de circulaţie pentru autobuzele de pe linia 4 şi 2, dinspre Piaţa Traian spre Tribunal, printr-o hotărâre de primar. "La fel cum sensul unic a fost impus printr-o decizie a primarului Lungu, acordarea dreptului de a circula pe dublu sens pentru autobuzele respective stă la mâna primarului Simionescu, care ar putea emite o hotărâre în acest sens. Problema e că Simionescu este pe ultima sută de metri la Primărie şi nu prea se mai implică, chiar dacă, din discuţiile pe care le-am avut cu el, ar fi de acord cu această măsură", mai spune Ionel Alexandru.
Primarul Simionescu ne-a declarat însă, că intenţionează să iniţieze o dezbatere publică pe această temă. "Problema este în studiu. Am cerut puncte de vedere de la toate instituţiile cu atribuţii în domeniu. În pricipiu, au fost exprimate poziţii pozitive, fiecare având unele rezerve. Cred că va trebui să iniţiem o dezbatere publică în cel mai scurt timp, pentru că discuţiile pe această temă durează de ceva vreme...", ne-a spus edilul-şef.
Misteriosul studiu de trafic recomandă încă din 2012 să se renunţe la sensul unic de pe Călăraşi
Când i s-a solicitat punctul de vedere în această problemă, societatea de transport public local "Braicar" SA s-a declarat de acord fără rezerve cu modificarea traseelor liniilor de autobuz 2 şi 4, în sensul deplasării acestora pe traseul Piaţa Traian - Tribunal. Într-un memoriu justificativ, "Braicar" a spus că acest demers ar pune în valoare atât staţia de îmbarcare - debarcare din Piaţa Traian, situată vizavi de biserica "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril", cât şi strada pietonală Mihai Eminescu. Totodată, s-ar asigura accesul brăilenilor din zona centrală a oraşului la transportul public, către sensurile de deplasare sud şi Gara CFR. În plus, ar fi satisfăcut interesul cetăţenilor pentru instituţiile şi obiectivele din centrul istoric, respectiv teatru, bănci, hoteluri, liceele Iorga şi Economic, Casa Judeţeană de Pensii, Biblioteca Judeţeană, Centrul Medical "Diaconia". "Estimăm că din punct de vedere al activităţii societăţii, vom înregistra creşteri ale veniturilor din vânzarea de bilete şi abonamente cu circa 10-15% pe aceste trasee, prin revenirea la vechea lor configuraţie. Cu toate că modificările ar conduce la o creştere a parcursurilor zilnice cu 115 kilometri, frecvenţa autobuzelor se va putea menţine", se menţionează în memoriul justificativ emis de "Braicar". În acelaşi document se menţionează că o decizie în această chestiune trebuie să rezulte din concluziile profesioniste ale unui studiu de trafic. Tot la un studiu de trafic a făcut referire şi Poliţia Brăila, atunci când a fost întrebată dacă ar fi de acord cu propunerea consilierului Alexandru. "Pentru a ne pronunţa cu privire la adoptarea unei astfel de măsuri, considerăm că este necesară realizarea unui studiu de trafic de către o comisie de specialitate care să evalueze impactul asupra reţelei de transport existente, să emită propuneri de organizare/amenajare a circulaţiei în vederea conectării noii reţele la cea existentă şi să-şi asume oportunitatea şi eficienţa unei astfel de măsuri. Poliţia Rutieră are rolul de a aviza orice propunere de modificare a infrastructurii rutiere venite din partea administratorului drumului public, dacă aceasta este pe deplin justificată", a precizat Serviciul Rutier Brăila, într-o adresă semnată de şeful acestei instituţii, comisarul şef de poliţie Bogdan Zotoi.
Referirile la necesitatea întocmirii unui studiu de trafic l-au nedumerit pe consilierul Ionel Alexandru. Acesta spune că Primăria Brăila a plătit, în 2012, o firmă specializată pentru întocmirea unui studiu de trafic, iar documentul respectiv există în prezent, fiind valabil pe o perioadă de cinci ani, deci până în 2017. Mai mult, în studiul de trafic chiar se recomandă eliminarea completă a sensului unic de pe Calea Călăraşilor. Astfel, în raportul final al "Studiului de trafic general pentru Municipiul Brăila" întocmit de firma "Smart Telecom Consulting" SRL se menţionează: "În zona centrului istoric al oraşului, circulaţia transportului public este îngreunată pe arterele C. Hepites - Ana Aslan - Str. Şcolilor, din cauza capacităţii reduse a infrastructurii de circulaţie. De exemplu, pe Str. Ana Aslan, unde circulaţia se desfăşoară pe ambele sensuri, există o singură bandă pe sens. În condiţiile în care există numeroase vehicule parcate, circulaţia simultană pe ambele sensuri devine aproape imposibilă. Pentru remedierea acestei situaţii, se recomandă introducerea unui sens unic pe Str. Ana Aslan, de la intersecţia cu Str. Hepites, spre Calea Călăraşilor sau, ca alternativă care nu ar distorsiona traficul în zonă, desfiinţarea parcării de pe Calea Călăraşilor, între intersecţia cu B-dul Cuza şi Piaţa Traian şi crearea pe această arteră a unei benzi de circulaţie spre B-dul Cuza, eliminându-se sensul unic de pe porţiunea descrisă".
"Specialiştii au propus, din câte se vede, încă de acum patru ani, să se elimine parcările de pe Călăraşi şi să se dea drumul la circulaţie pe ambele sensuri. Nu înţeleg de ce nu ştiu nici «Braicar» şi nici Poliţia Rutieră despre existenţa acestui studiu de trafic şi de ce nu se face nimic pentru aplicarea lui. Primarul nu are niciun motiv să mai amâne această chestiune. Întâi să emită o hotărâre referitoare la mijloacele de transport în comun apoi, în funcţie de felul cum evoluează lucrurile, se mai poate emite o hotărâre prin care să fie lăsat dublu sens pe Călăraşi pentru toate maşinile", ne-a mai declarat consilierul local Ionel Alexandru.