“A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte”, spunea Nichita Stănescu.
Din anul 2013, în ultima zi a lunii august, în fiecare an, se sărbătoreşte Ziua Limbii Române. În urma unei iniţiative legislative din anul 2011, votată de Parlamentul României, „Ziua Limbii Române” se alătură altor sărbători de suflet ale neamului nostru, cum ar fi Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie, Ziua Drapelului Naţional, pe 26 iunie sau Ziua Imnului Naţional, la 29 iulie. Nu trebuie să uităm, însă, că ziua de 31 august a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară din Republica Moldova, stabilită în anul 1990, ca mesaj de a transmite că limba română se vorbeşte pe ambele maluri ale râului Prut, dincolo de frontierele impuse de istoria vremurilor.
Limba română este o sărbătoare a sufletului, o moştenire vorbită, învăţată şi trăită cu emoţie, cultura pe care trebuie să o transmitem nealterată generaţiilor ce vor urma.
Limba română este limba lui Mihai Eminescu, a lui Nichita Stănescu şi a lui Constantin Brâncuşi, limba în care râdem, plângem sau ne rugăm şi a intraductibilului DOR. De aceea, avem datoria de a şlefui cu blândeţe acest cristal de cultură şi de folclor autentic şi de a păstra cu sfinţenie această legătură cu pământul pe care ne-am născut.
Între timp, vremurile s-au schimbat, românii au rupt graniţele ţării şi s-au împrăştiat pe toate continentele, din dorinţa de a trăi mai bine şi de a câştiga mai mulţi bani. Au luat cu ei şi tezaurul de limbă română, pe care l-au aclimatizat, l-au transmis sau l-au ignorat, în funcţie de interese sau de educaţie, dar, undeva, acolo, în dreptul inimii, păstrează un loc în care casa, pământul şi ţara se traduc doar în limba română.
Limba română, această patrie de cuvinte, se îmbogăţeşte cu fiecare dintre noi, cei care ne înveşmântăm în straie de sărbătoare atunci când vorbim sau scriem corect şi suferă pentru fiecare cuvânt care nu-i aparţine.
Limba română este cea mai puternică legătură dintre noi atât aici, în ţară, cât şi dincolo de graniţe, o punte păstrată cu sfinţenie încă, de către românii de peste Prut. Poet reprezentativ din Basarabia, Alexei Mateevici spunea:
„Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.”
Acum însă, câţi dintre noi mai reuşim să pătrundem mesajul acestor versuri?
