În fiecare an, pe 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române. Limba noastră maternă, vorbită sau scrisă, îmbogăţită sau maltratată, învăţată în familie şi în şcoală şi apoi cultivată, sau ignorată, ne defineşte identitatea, se moşteneşte şi se lasă moştenire. Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute, iar Nichita Stănescu scria: A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.
Ziua de 31 august a fost proclamată, prin lege, în 2013, drept Ziua Limbii Române, pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i determina pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională. Dar, Limba noastră cea română a fost celebrată pentru prima dată în ultima zi a lui gustar în calitate de sărbătoare legală în Republica Moldova, în 31 august 1990, după ce, la 31 august 1989, fusese adoptată legea privind revenirea la grafia latină, iar limba română dobândise statutul de limbă oficială în Moldova de peste Prut.
De atunci însă, s-au mai schimbat lucrurile. În anul centenarului Marii Uniri, în timp ce fraţii noştri de peste Prut, prin dulcele grai moldovenesc, luptă pentru limba română şi pentru unirea cu patria-mamă, actualii guvernanţi, agramaţi şi infatuaţi, semianalfabeţi şi penali, îi dezbină pe români. Dacă manifestările naţionale şi cele internaţionale şi-au propus să-i unească pe 31 august pe toţi cei care vorbesc şi simt româneşte, cu doar câteva săptămâni înainte de acest eveniment, tot într-o zi de vineri, pe 10 august 2018, reprezentanţii celui mai odios şi mai prost guvern din toată istoria României au uitat de neam şi de ţară şi au întors românii contra românilor; la ordin, jandarmii aserviţi lui Liviu Dragnea s-au aruncat împotriva fraţilor lor, plecaţi să muncească şi să vorbească româneşte în toate colţurile lumii...
Emigranţii au dus limba română în Israel, în Italia, Spania, SUA, Canada, Franţa, Germania, Portugalia, Cipru, Australia, sau în alte ţări, ca pe o comoară, iar când românii din diaspora s-au întors în ţară, mistuiţi de intraductibilul DOR, guvernul României i-a întâmpinat acasă cu pumni în faţă, cu spray-uri paralizante şi lacrimogene, cu tunuri de apă.
Se spune că limba dulce mult aduce. Mihai Eminescu spunea că limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.
O românime dezbinată, aş spune eu, cu o ţară mereu în tranziţie, în care limba română se degradează de la o zi la alta. Şi, dacă limba română, cu toată diversitatea, bogăţia şi forţa sa expresivă, a fost cântată, de-a lungul timpului, de scriitori şi de poeţi, sau şi-a păstrat acurateţea în înţelepciunea populară, acum, prin utilizarea diverselor mijloace moderne de comunicare, este infestată de grosolănie, de ură, de şmecherie, de mahala, sau de umor grobian.
Îndobitocirea acestui neam porneşte însă de la vârf; de la vârful unui guvern de analfabeţi, cu nişte miniştri agramaţi, cu un limbaj de lemn, care pun în pericol sau degradează în fiecare zi limba română.
Pe 31 august a fost Ziua Limbii Române! Cum o învăţăm, cum o respectăm, cum scriem şi cum vorbim? Şi, nu în ultimul rând, ce vor moşteni copiii sau nepoţii noştri de la limba vorbită astăzi de mulţi dintre noi?
