Acum, o întrebare: după două decenii în care ne-am mâncat jegul de sub unghii, am emigrat care pe unde a apucat şi am fost continuu măcinaţi de oroarea de-a fi români, tot asta alegem?
Bun. Să mă întorc la Antonescu. Unu la mână: este inadmisibil, un atac la adresa oricărei minime raţiuni politice, o aberaţie de proporţii, o greşeală distructivă, ca liberalismul să stea în aceeaşi oală cu social-democraţia. Sunt două doctrine între care nu pot încăpea decât trei forme de dialog: conflictul, psihoza şi teoria conspiraţiei. Nu pot fi mixate nici în ruptul capului! Sunt create pentru a-şi pune una alteia beţe în roate. Acţionează pe două paliere politice total diferite, atât ca viziune economică cât şi ca praxis politic, din alăturarea cărora nu poate rezulta nimic altceva decât un mutant, o industrie a confuziei, minciunii, manipulării şi instabilităţii politice, adică aceeaşi Românie de până acum.Trebuie să pricepem că între ele nu există nici cea mai vagă afinitate, oricât le-am defalca şi le-am întoarce pe toate feţele. E ca şi când am încerca să trecem o vacă prin gaura cheii! Doi la mână: ...şi totuşi lucrurile chiar aşa stau. Imposibilul în România devine natural. Mai mult, un natural conceput în laborator. Să recapitulăm: Crin Antonescu hotărăşte să încheie o alianţă cu PSD şi o încheie, însă fără a se consulta în prelabil cu ceilalţi membri ai PNL-ului. După care revine imediat, în următoarea zi şi cu sprijinul partidului. Concluzia e simplă: încă înainte de rezultatele primului tur de scrutin, această variantă era hotarâtă ca fiind singura executabilă, pentru că atât Crin Antonescu cât şi PNL-ul pur şi simplu s-au executat fără un murmur.
Ei bine, acum aş vrea să mai pun două întrebări: nu simţiţi cum deja începe să plutească iărăşi prin aer "mirosul liniştii", "solidarităţii" şi al "armoniei politice" care a guvernat România ultimilor 15 ani? Nu vă era dor de "moralitatea excesivă" a lui Ion Iliescu şi de "sinceritatea exemplară" a lui Adrian Năstase?
