Liberalism şi aşteptare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liberalism şi aşteptare

Ceea ce uimeşte cel mai mult la acest aşa-zis politician este lipsa de fler politic. Incapabil de a gândi politic şi inabil în a transmite ceea ce nu a reuşit să gândească, Constantin Cibu face parte din acea mare familie care este premiată tocmai pentru că nu are performanţe. De altfel, nici nu cred că s-a considerat vreodată om politic. Probabil că, impresionat de mitologia populară care-l scotea geniu, s-a hotărât să devină primar având, mai degrabă, o nostalgie a exerciţiului de şef de echipă. Pare a fi în bună tradiţie a acestui oraş propagarea mentalităţii de gestionar la nivelul conducerii partidelor. Apoi, e evident că după o prestaţie politică dezastruoasă, Constantin Cibu nu putea să ajungă decât în Senat. Brăileanul de rând votează poveşti, nu realităţi. Dar, pentru preşedinţia partidului, Constantin Cibu va trebui să convingă membri de partid care-l cunosc bine. Şi cum la nivel central PNL este avariat rău, să vedem ce-o să se voteze în Brăila.

Celălalt candidat este Cătălin Boboc. Tânăr şi energic, acesta a mai înregistrat un succes uriaş, dar într-o competiţie în care a concurat singur. Acum, pentru prima oară, se va bate cu un adversar "redutabil", unul din "cei vechi", învăţaţi să dea des condurul la pupat. PNL Brăila, cu Cătălin Boboc la catedră, devine un partid interesant. Vom putea, pentru prima oară, să mizăm pe timp. Adică, dată fiind tinereţea lui Boboc, vom putea spera că peste ani şi ani, PNL-ul brăilean va începe să semene a partid. Dacă nu asemănător celui căruia i-a uzurpat numele, măcar ca unul care să conteze în vreun fel.

Ştim că liberalism brăilean n-am avut niciodată în anii de după Revoluţie, după cum nici unul naţional n-am gustat până acum. De la paşoptişti până la Crin Antonescu este distanţă mare. Imaginaţi-vă ce distanţă e până la Cibu. De aceea, "tinereţea" aceasta, care nu este nicidecum o virtute, îţi lasă deschisă o poartă de aşteptare. Cine ştie? Poate, cândva, peste ani, Boboc sau alţii ca el ne vor putea explica ce vor să facă în mod inteligibil şi fără să transpire abundent.

Citeşte blogul lui Cristian ROBU-CORCAN

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro