Nu sunt o persoană care să simtă sau care să-și exprime vehemența împotriva oricărei minorități, de orice fel, dar nu pot să nu constat o problemă în ceea ce privește comunitatea LGBT, lesbiene, gay, bisexuali și transexuali. Am o capacitate foarte mare de acceptare, de toleranță, dar în acest caz cred că situația este mai mult decât delicată. Înțeleg perfect că, în virtutea educației din familie, a educației religioase care ne spun să acceptăm și să iubim aproapele, trebuie să tolerăm, în situația de față, comunitatea LGBT, cu tot ceea ce presupune ea. Aici văd totuși o problemă care delimitează nivelul de toleranță și pe cel de indignare.
Una este să accepți pentru că stă în firea ta să faci asta și alta este să-ți fie impus să accepți pentru că așa doresc niște persoane cu anumite viziuni din statele unde comunitatea LGBT este văzută ca fiind o foarte importantă parte a societății.
Repet, nu am absolut nimic cu aceste persoane, sunt destul de pregătit să înțeleg. Am cunoscut persoane din această comunitate, persoane demne de toată aprecierea, oameni deosebiți dar care nu s-au autopromovat și nici nu și-au susținut apartenența, lăsând cu adevărat impresia că fiecare face ce dorește cu viața sa, fără să deranjeze pe cei din jur. Oameni apreciați în societate, în cercurile de prieteni, la serviciu, oameni cu care poți petrece timp liber sau cu care poți face conversație, fără să ai sentimentul că o faci din obligație.
Cu toate acestea, este îngrijorător cum organizații ce promovează drepturile omului au început în ultima vreme să impună practic obligativitatea de a accepta comunitatea LGBT, să o promoveze, să o afișeze ca pe un curent normal. Nu mai departe, am avut toți ocazia să observăm în cadrul Campionatului European de fotbal 2020 scandalurile create în jurul comunităților LGBT. Se pot observa foarte clar reclamele comerciale ale unor mari companii prezentate în culorile curcubeului, culori care reprezintă această comunitate. La fel, am putut asista la tensiunile dintre Ungaria și UE cauzate de un amendament adoptat de vecinii noștri: „Pornografia și conținutul care reprezintă sexualitate sau promovează o abatere de la identitatea de gen, schimbarea sexului și homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârsta sub 18 ani”, care își propune să „protejeze drepturile copiilor”. Și pe bună dreptate, de acord că LGBT au drepturi, dar și noi și copiii noștri avem drepturi. Avem dreptul să avem viața noastră, decentă sau mai puțin decentă - fiecare înțelege ce înseamnă viața privată a fiecăruia -, avem dreptul de a ne educa copiii în spiritul unei familii și, dacă mai târziu aceștia vor “adera” la LGBT, va fi fost alegerea lor liberă.
Cel puțin pentru mine este frustrant acum să fiu asaltat vizual, auditiv cu aceste “susțineri ale drepturilor omului” care încet, încet devin oarecum amenințătoare: “Nu accepți, vei suferi repercursiuni!”.
Refuz să încerc să-mi pun imaginația la încercare și să-i explic copilului meu de ce colegul lui de școală poate avea doi tați sau două mame și că nu barza l-a adus pe lume, ci un apendice al unui sistem social care dă peste cap valori de bază ale unei societăți sănătoase.
Homosexualitate există de la apariția omului pe Pământ, istoria este plină de dovezi, din antichitate, evul mediu și până în prezent, DAR hai să ne respectăm unii pe alții și să nu fie necesar să-mi fie impus să accept culorile curcubeului, acuzat fiind de statele europene că aș fi “antinormalitate”.
