Lecţia de democraţie. Politicieni, jos! Nota 4 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lecţia de democraţie. Politicieni, jos! Nota 4

De 9 ani încoace, n-a fost început de an şcolar fără ca unii dintre directorii de unităţi de învăţământ să nu fie schimbaţi, din motive mai mult sau mai puţin temeinice. Şi, de 9 ani încoace, n-a fost schimbare care să nu genereze controverse în spaţiul public. Normal. În lipsa unui concurs care să ateste, pe de o parte calităţile manageriale ale “numiţilor în interesul învăţământului”, iar pe de alta că funcţia nu-i vremelnic ocupată, gura cancelariei avea toate motivele să fie slobodă. Şi nu doar ea. Foarte sensibilă la acest subiect, întreaga opinie publică a întors pe toate feţele, an de an, fiecare schimbare.

Nici anul acesta n-a făcut excepţie, în ultimele săptămâni Brăila fiind scena unui adevărat război mediatic între cadrele didactice – ele între ele sau împotriva ISJ, dar, mai ales, între conducerea ISJ şi autorităţile locale. Schimbarea celor 32 de directori de unităţi de învăţământ a încins atât de rău spiritele (parcă mai rău ca niciodată), încât, dacă ar fi să ne luăm după declaraţii şi comentarii, ai zice că e pentru prima dată în istorie când se întâmplă aşa ceva.

Să fim serioşi! Exact asta se întâmplă de 9 ani încoace, singura noutate fiind că, anul acesta, “generalul” a făcut numirile de capul lui, fără să mai meargă cu lista pe la partide, pentru ştampila finală (mă rog, pe la toate partidele, în opinia unora). Iar asta, se pare, a rupt brutal tot “lanţul de iubire” ţesut cu atâta grijă în cei 9 ani între administraţie şi inspectorat. Exact cine, unde, când, cum... s-a scris, nu mai insist.

Ideea e că, lanţul acesta, care a strâns în chingi 9 ani învăţământul românesc, s-ar putea rupe definitiv. Ministerul Educaţiei a hotărât să organizeze luna viitoare concursuri pentru ocuparea tuturor funcţiilor de conducere. Adică cea mai elementară formă de depolitizare a sistemului, mai ales că organizatorul acestei prime serii ar fi un guvern tehnocrat, fără simpatii de o culoare sau alta.

Dar, ţi-ai găsit, cum să înghită PSD-ul o asemenea decizie! Aşa că, prin vocea supremă a Educaţiei social democrate, Ecaterina Andronescu, “tătuca” învăţământului postdecembrist, a început presiunile. Mai precis, prin amendament la Legea Educaţiei, fosta “ministresă” a cerut amânarea concursurilor până la vară, după alegeri. Şi a venit şi cu o serie de motive, cel mai important din punctul ei de vedere fiind acela că, acum, profesorii sunt prea ocupaţi cu şcoala, n-au timp să se pregătească.

Hai, nu zău, de parcă la vară profesorii n-au ce face - evaluare naţională, bac, titularizare, concurs pentru ocuparea catedrelor, pregătirea unităţilor pentru noul an şcolar... Ce mi-e silă! Asumaţi-vă măcar adevărul, ipocriţilor! Vreţi concus la vară doar ca acesta să fie organizat de PSD (ăştia se văd deja câştigători incontestabili ai alegerilor parlamentare).

Chiar n-au nicio jenă! De parcă noi, toţi ceilalţi, ne-am mutat ieri în România şi n-am şti cum organizează politicienii concursurile. Parcă n-am şti de subiectele servite, interviurile la mişto, CV-urile cu attachment recomandarea de la partid etc. Parcă n-am avea atâtea exemple de directori (mă refer la zona instituţiilor bugetare, nu la învăţământ, pentru că aici de 9 ani se merge pe numiri) care după fiecare alegeri schimbă culoarea politică, tocmai pentru a mai prinde încă un mandat pe scaunul de şef. Directori care schimbă partidele ca pe şosete.

Să fie clar, niciun guvern politic, oricare ar fi ăla, n-ar putea organiza concurs mai corect şi mai transparent ca un guvern neînregimentat. Iar oamenii din sistem au înţeles asta, i-aţi auzit să comenteze? Bine, treceţi peste cele câteva excepţii de profesori care în portmoneu, lângă buletin, au şi carnetul de partid. În afara lor, nimeni. Iar asta înseamnă că profesorii chiar îşi doresc intrarea în normalitate.

Şi mai e ceva important. Au înţeles elevii, care, prin reprezentanţii lor, nu s-au sfiit să susţină public organizarea acestor concursuri aşa cum au fost ele planificate de minister. Ba mai mult, ei au avut şi  curajul de a spune lucrurilor pe nume, indicând punctual fiecare  deserviciu adus Educaţiei în aceşti 9 ani de aceste numiri vremelnice, unele de-a dreptul în dezinteresul sistemului.

Frumoasă lecţie de democraţie, copii! O lecţie la care voi, politicienilor, de 27 de ani, rămâneţi întotdeauna şi incorigibil repetenţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro