• cartea “Brăila” de Petru Pintilie, ediţie alcătuită şi îngrijită de Viorel Coman, va fi lansată vineri, 18 ianuarie, la Sala “Fănuş Neagu”
Vineri, 18 ianuarie 2019, de la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”, sala “Fănuş Neagu” va avea loc lansarea cărţii “Brăila” de Petru Pintilie, ediţie alcătuită şi îngrijită de Viorel Coman. Evenimentul va fi prezentat de Viorel Coman, Gheorghe Lupaşcu şi Ioan Munteanu şi moderat de dr. Eduard Claudiu Brăileanu.
“Retipărirea volumului «Brăila» de Petru Pintilie, după mai bine de jumătate de veac de la apariţie are mai multe explicaţii. Cartea a apărut în preajma momentului când Brăila sărbătorea 600 de ani de la atestarea documentară din anul 1368. Recitită, cartea lui Petru Pintilie este un document, o mărturie a unei Brăile care, după două decenii de la război, intrase deja într-un amplu proces de dezvoltare, de industrializare - o experienţă pe care nu o mai trăise niciodată în asemenea ritm. La a doua ediţie cartea se publică în forma originală, conform manuscrisului, fără croşetele adesea severe şi de neînţeles ale cenzurii, cu adăugarea unui corpus de texte neacceptate la prima ediţie. În anexe au fost adăugate alte texte din presa locală sau naţională publicate după apariţia cărţii, care întregesc imaginea Brăilei” – spune scriitorul şi criticul literar, Viorel Coman.
În deschiderea evenimentului de vineri va avea loc lansarea Revistei culturale “Ex Libris” nr. 10/2018, editată de Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila, moment prezentat de Didi Miler.