Mă așteptam ca după experiența unui an școlar petrecut în condiții pandemice, un an școlar care după părerea mea a fost un fiasco, autoritățile să fie acum pregătite, metodic, să abordeze eventualele situații critice cu soluții concrete, în așa fel încât să nu mai existe incertitudini.
Se pare, însă, că anul acesta rămânem tot la nivel de discuții și veșnice propuneri în ceea ce privește anul școlar în funcție de evoluția pandemiei.
În urmă cu aproximativ o lună, ministrul învățământului, Sorin Cîmpeanu, anunța că indiferent care va fi situația, prezența elevilor la cursuri va fi una fizică, cel puțin în momentul începerii anului școlar. Declarația era făcută în momentul în care țara noastră înregistra o acalmie a numărului de infectări, dar în așteptarea valului patru. Acum am intrat practic în valul patru și, cu siguranță, școala românească va începe în acest context pandemic. Atât premierul Câțu cât și ministrul învățământului au dat asigurări că toți elevii vor fi prezenți fizic. Dar unde? La deschiedere, la festivități, cu toate măsurile de protecție respectate.
Îmi pun, totuși, întrebarea ce va fi apoi, când numărul infectărilor va crește – s-a dovedit că predicțiile au fost întotdeauna reale -, cum vor gestiona ministerele învățământului dar și al sănătății situația elevilor din școli? Cum spuneam, am rămas tot la nivel de discuții și propuneri, Sorin Cîmpeanu venind zilele trecute cu diverse idei. Una dintre ele mi-a atras în mod deosebit atenția, aceea a posibilității continuării cursurilor în cazul infectării unuia sau a mai multor elevi dintr-o clasă. Dacă un elev ar fi depistat pozitiv, acesta va intra în carantină, evident, deci clar el nu va mai fi prezent fizic, dar foarte important, nici elevii nevaccinați nu vor mai putea veni la școală. Ar fi însă permisă prezența fizică doar a elevilor care sunt vaccinați. Aceasta este ideea sau propunerea domnului ministru, după model francez, din câte am înțeles. Din punctul meu de vedere, pe lângă multe alte idei proaste în gestionarea pandemiei, acesta este una de locul întâi, deoarece, așa cum s-a observat de la începutul campaniei de vaccinare, persoanele “imunizate” au mereu întâietate, beneficii sau de foarte multe ori sunt singurele care POT. În general este vorba de adulți, ori adulții au propria putere de a decide asupra vaccinării, care se știe, nu este OBLIGATORIE. Dar să vii acum să condiționezi actul de învățământ la elevi este mult peste nivelul de acceptare. Un elev este minor, el nu poate decide, el vrea doar să vină la școală și să învețe. Fizic. Nu pe telefon, nu pe tabletă, Zoom sau alte asemenea. Unii ar spune că părinții pot decide în numele lor, dar să fim realiști, câți părinți și-ar vaccina copilul pentru a se asigura că acesta va veni cu siguranță la școală?
Revenind, ce vină are elevul nevaccinat și nepurtător de Covid? Nu e destul că respectă regulile distanțării sociale, că poartă mască între 4 și 8 ore la cursuri? Și garantează acest model francez – așa ne place, nouă românilor, să copiem modele – că elevii vaccinați rămași fizic la ore nu răspândesc virusul? Nu, nu garantează.
Combinația asta terorizantă între “vaccinul salvator” și “virusul ucigaș“ la care mai adăugăm și lipsa de viziune a autorităților creează monștri ai discriminării. A fost cazul medicilor, apoi a cadrelor didactice – tot la nivel de propuneri – și acum al elevilor care nu vor ști prin toamnă din ce echipă vor face parte: cea a vaccinaților pozitivi ori cea a nevaccinaților negativi. Sună răutăcios dar cred cu convingere că dacă ideea ministrului prinde contur ar fi un caz de discriminare grosolan care nu are la bază niciun studiu medical, ci pur și simplu ar fi o soluție aruncată pe masă, laudabilă prin scopul ei de mulți, dar în realitate fiind o transpirație stoarsă din batistele cu care și-au șters frunțile autoritățile la întrebarea “Ce facem dacă se împute treaba?”.
