Când şi când, uşa cabinetului se deschide. În acea clipă totul încremeneşte. Toate privirile se ridică spre cel ieşit. Nimeni nu întreabă nimic, dar toţi intuiesc ce s-a întâmplat, dacă e bine sau nu, dacă se vor mai revedea pe acele holuri sau nu. Rar cineva îşi permite să plângă. Rar cineva se revoltă sau răbufneşte. Următorul se ridică cu greu, intră în cabinet, ca într-un interminabil ritual.
Am văzut deseori asemenea scene pe holurile secţiilor de oncologie ale spitalelor din Bucureşti, Brăila şi Galaţi. Peste tot este la fel, situaţiile, personajele par rupte din acelaşi film. Pentru că ceva îi uneşte pe pacienţii diagnosticaţi cu cancer - apriga luptă pentru supravieţuire.
V-aţi întrebat vreodată cum aţi reacţiona dacă în urma unui banal control medical aţi fi anunţaţi că mai aveţi de trăit câteva săptămâni, luni sau, în cele mai fericite cazuri, un an sau doi!? Dacă nu aţi făcut-o până acum, poate n-ar fi rău să încercaţi un exerciţiu de sinceritate, să vă vedeţi reacţia. Poate vi se pare sinistru ce vă cer, dar, vă garantez, nu e deloc deplasat în condiţiile în care, în ultimii ani, România se situează constant printre primele locuri în lume privind numărul cazurilor noi de cancer depistate, de cele mai multe ori foarte târziu. Anul acesta se vorbeşte deja că la nivel naţional sunt înregistraţi circa 500.000 de pacienţi care suferă de această boală, iar specialiştii avertizează că până în 2030 numărul se va dubla.
Pentru oricine din lumea aceasta, să primească un asemenea diagnostic e grav şi trist. Pentru un român de condiţie medie sau sub medie însă, e o adevărată tragedie. Iar pentru bolnavii din provincie este şi mai crunt. Şi asta pentru că bolnavii noştri trebuie să lupte nu doar cu boala, ci şi cu problemele din sistem care, de cele mai multe ori îi vlăguiesc mai mult decât cancerul însuşi. Iar cât de grea e lupta cu sistemul, vă pot povesti câteva mii de brăileni care sunt diagnosticaţi cu această boală. Sunt poveşti cutremurătoare, din care aţi afla despre orele interminabile de stat la coadă la uşile cabinetelor, de sutele de mii de lei vechi pe care le scot zilnic din buzunar pentru a-şi cumpăra medicamentele, de listele lungi de aşteptare pentru diferite terapii sau despre cum parcurg cei 20 - 100 kilometri zilnic pentru a beneficia de ele. Pentru că, tot din aceste poveşti aţi afla că pentru Brăila, Galaţi şi Vrancea, la mii de pacienţi sunt doar doi medici radioterapişti, 10 paturi şi două aparate la care programările se fac în avans şi cu două luni, adică acum pentru februarie - martie. Dar, fără alte opţiuni, oamenii aceştia acceptă situaţia, se aşează resemnaţi la cozi şi aşteaptă. Iar în timpul acesta se roagă la Dumnezeu să supravieţuiască până când le vine şi lor rândul.
