A mai trecut un an. Cu bune sau cu rele, peste 2018 se trage cortina unui an de răscruce. Un an în care România a sărbătorit un secol de la Marea Unire, un eveniment plin de încărcătură istorică, dar şi de aşteptări. Un an în care am visat, am sperat, ne-am revoltat, dar nu am reuşit să facem mare lucru pentru a schimba ceva în ţara asta bântuită de Crivăţul neputinţei. La cumpăna dintre ani, ar trebui să trag linie şi să fac bilanţul. Să pun în balanţă realizările şi înfrângerile, bucuriile şi durerile, plusurile şi minusurile... De la o vreme însă, mai toate ies cu minus. Cei mai mulţi dintre noi, nu reuşim să ne mai bucurăm de magia sărbătorilor, nu mai avem timp să ne strângem laolaltă, în jurul mesei de Crăciun - părinţi, copii, fraţi şi surori, sau prieteni de-o viaţă. După decembrie 1989, românii au rupt graniţele ţării şi au plecat unde au văzut cu ochii, iar patria lor a devenit ţara în care le este mai bine. Din când în când, îşi mai aduc aminte de obiceiuri şi de tradiţii, de părinţi sau de copiii lăsaţi acasă, în satele părăsite, cu bătrâni gârboviţi de sărăcie şi de boli.
Aţi văzut cum arată multe din satele noastre? Aţi văzut cum plâng casele îmbătrânite şi cum îşi înclină uşile şi ferestrele, aşteptând pe cineva care să le treacă pragul sau să taie iarba din curte? Bătrânii au trecut într-o lume mai bună, fraţii s-au înstrăinat, iar nepoţii şi-au uitat rădăcinile...
Într-o lume din ce în ce mai agitată şi plină de probleme de tot felul, ne retragem în singurătatea noastră ca într-o carapace şi nu mai avem puterea de a ne împărtăşi unii altora bucuriile sau necazurile, devenim din ce în ce mai străini unii faţă de alţii şi faţă de noi înşine. Îmbogăţiţii peste noapte îşi etalează averile, îşi împodobesc vilele şi pun pe mese bucate alese, aduse din ţinuturi exotice, iar cei sărmani îşi împart un codru de pâine uscată, iar seara se îngrămădesc la gura sobei învineţiţi de frig, visând la vremuri mai bune.
La cumpăna dintre ani, într-un moment de cotitură, putem să lăsăm trecutul în urmă şi să privim încrezători spre viitor. Putem să coborâm din carusel şi să dăm un restart vieţii noastre. Putem... dar am devenit atât de apatici, încât nu mai avem puterea de a face mare lucru în România în care trăim. Ne mulţumim cu resturile rămase de la masa unor politicieni penali şi roadem oasele aruncate de guvernul de păpuşari şi de slugoi ai lui Dragnea.
Şi totuşi, la cumpăna dintre ani, când tot românul vrea să fie mai bun, putem să credem într-un nou început! Pentru noi şi pentru copiii noştri, încă putem să visăm! La ceas de sărbătoare, LA MULŢI ANI!
