La început de an școlar, atenție la rechizitele și articolele vestimentare pentru școală ale copilului! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La început de an școlar, atenție la rechizitele și articolele vestimentare pentru școală ale copilului!

* specialiștii InfoCons avertizează că unele articole de papetărie pot conține substanțe nocive, ce pot dăuna sănătății copilului

 

 

 

Începutul noului an școlar aduce în lumină aspecte importante la care părinții trebuie să fie atenți atunci când achiziționează rechizite și articole vestimentare, fie că vorbim de uniforme sau ghiozdane pentru elevi. De aceea, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu câteva sfaturi utile pentru achiziționarea produselor în cunoștință de cauză. Iată care sunt acestea:

- Achiziționează rechizite doar din raioane și magazine specializate care oferă bon fiscal, chitanță, factură – documente utile pentru depunerea unei sesizări eficiente;

- Citește eticheta! Asigură-te că rechizitele și ghiozdanele pe care le cumperi au eticheta în limba română și conțin informațiile despre principalele elemente de identificare și caracterizare, respectiv denumire producător, importator, distribuitor, adresa, denumire produs, dimensiuni, compoziție, instrucțiuni de întreținere etc.;

- Pentru caiete, blocuri de desen, carnete etc. trebuie să fii atent la informațiile ce țin de compoziție, număr file, gramaj;

- Nu achiziționa ghiozdane ale căror etichete nu conțin informații în limba română referitoare la denumirea producătorului sau distribuitorului şi adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziţie sau instrucţiuni de întreţinere.

Sfaturi utile InfoCons la achiziționarea articolelor vestimentare, hainelor și uniformelor:

- Citește eticheta! Etichetele produselor textile trebuie să conțină informații în limba română cu privre la compoziția fribroasă, denumirile fibrelor componente, procentul de greutate al fiecărei fibre utilizate. În cazul în care produsele textile conțin și căptușeală, eticheta trebuie să conțină informații cu privire la compoziția acestora.

- Produsele textile trebuie să aibă o etichetă confecționată din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, cusută sau montată în interiorul produsului și care să ofere informații despre instrucțiunile de întreținere. Aceste instrucțiuni trebuie să acopere toate tratamentele de la: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi până la uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

- Capetele libere ale cordoanelor glisante, ale cordoanelor funcționale și centurilor de înnodat sau eșarfelor cu nod nu trebuie să conțină ornamente tridimensionale sau noduri și trebuie protejate împotriva destrămării (prin topire la cald sau prin cusătură de întărire). De asemenea, capetele pot fi dublate sau pliate cu condiția de a nu determina riscul de agățare.

- Solicită bonul fiscal la achiziționarea hainelor, pentru a avea un document justificativ în cazul depunerii unei sesizări;

- Ferește-te de oferte de vânzări nesolicitate și de la persoane neautorizate!

- Verifică politica de returnare a respectivei companii, în cazul apariției unor defecte ulterioare!

Rechizitele pot susține substanțe nocive

Specialiștii InfoCons au identificat o serie de riscuri pentru produsele de papetărie sau îmbrăcăminte:

- Anumite produse conțin benzină nafta ușoară hidrotratată (petrol) - valori măsurate: până la 9,1 % din greutate. Naphta poate fi fatal dacă este înghițit și/sau intră în căile respiratorii, poate provoca defecte genetice și poate provoca cancer.

- Unele stilouri conțin piese mici (mingi) cu un flux magnetic ridicat - un copil mic le poate pune în gură și se sufocă. În plus, dacă un copil le înghite, acestea ar putea să se atragă unul pe altul și să provoace blocaje intestinale sau perforații.

- Produse ce au cordoane funcționale lungi cu capete libere în zona gâtului, care pot deveni prinse în timpul diferitelor activități ale unui copil, ceea ce duce la strangulare sau leziuni.

- Pielea din unele produse conține crom VI (valoare măsurată de până la 15,2 mg/kg). Cromul (VI) este sensibilizant, poate declanșa reacții alergice și poate provoca cancer.

- Anumite produse au o concentrație excesivă de ftalat de bis(2-etilhexil) (DEHP) (valoare măsurată până la 1,37 % în greutate). Acest ftalat poate dăuna sănătății copiilor, provocând daune sistemului lor reproducător.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro