De aceea, acum, nici nu glumesc, nici nu iau în râs, nici nu condamn, nici nu acuz. Doar îmi împărtăşesc nişte temeri.
Şi am temeri, pentru că acum, privind la televizor, am senzaţia că niciodată moartea nu a fost mai aproape de noi. Moartea metamorfozată în gripă porcină. Pe un ton alarmist, specialiştii ne informează oră de oră cum mii de oameni contactează boala, aparent din nimic, cum mor cu zecile fără să se poată face ceva. A murit un jandarm, a murit un asistent de la urgenţe, a murit un poliţist, a murit o gravidă. Un tânăr, o tânără, o femeie, un bărbat. La început ni s-a zis că pericolul planează în special asupra organismelor tarate medical, acum însă ni se inoculează ideea că virusul a devenit din ce în ce mai periculos, astfel încât chiar şi organismele sănătoase tun nu îi mai pot face faţă. Şi încă n-am văzut totul, vârful pandemic încă nu s-a înregistrat, ni se transmit prin televizor avertismentele. În toată această isterie, a apărut însă şi o soluţie salvatoare, unica de altfel: vaccinul. Iar unii o repetă strident: vaccin, vaccin, vaccin.
Consecvenţa lor nu a rămas fără ecou. De câteva zile, românii stau cu orele la coadă, aproape nici nu mai contează unde. În spitale, în cabinetele medicilor de familie, prin pasajele capitalei, ba chiar şi în gurile de metrou, românii sunt disperaţi să-şi inoculeze doza miraculoasă, să-şi inoculeze speranţa că porcina îi va ocoli.
Văzând atâta isterie, marţi, pentru prima dată, şi eu am luat în calcul varianta vaccinării. Şi, poate m-aş fi gândit serios la asta, dacă seara nu m-aş fi uitat, din nou, la televizor. Culmea, în timp ce unele canale de ştiri arătau nebunia cu care se îngroşau cozile la imunizare, altele se întreceau în a lansa semnale de alarmă despre cât de periculoasă este vaccinarea şi câte efecte adverse ireversibile poate avea acest vaccin. Mai mult, pentru ca "mezamplastul" să fie complet, a apărut şi stirea despre primul deces înregistrat la o persoană care abia se vaccinase. Şi de aici o întreagă sarabandă a declaraţiilor, pro sau contra vaccin. Dintr-odată mi-am dat seama că un subiect pe care săptămâni la rând l-am ignorat, începuse să mă intereseze. Şi, tot dintr-odată, am realizat că nu înţeleg nimic. Iar în necunoştinţa asta, singurul meu sentiment este acela că mă simt împinsă fără voie într-un cumplit joc de ruletă rusească. Cine scapă, scapă, cine moare, moare - pare a fi mesajul. Şi mi se pare teribil de nedrept!
Pentru că înainte de orice am senzaţia că ne confruntăm cu un vid de cunoaştere. Cei care se vaccinează o fac sub efectul de turmă, fără să conştientizeze avantajele sau consecinţele, iar cei care nu... au zeci de motive. De exemplu, eu aş alege varianta "nu", pentru că, cel puţin la acest moment, nu am suficientă încredere în vaccin. Şi nu am cum să am încredere atâta timp cât voci importante, inclusiv oficiali ai Uniunii Europene sau medici de renume, îl contestă susţinând şi că se exagerează din anumite interese. Nu e normal să fii bulversat şi să nu ştii cum să reacţionezi când eşti bombardat de atâtea mesaje contradictorii? Nu e normal să fii bulversat când vezi că medicul care te injectează nu s-a vaccinat?
De aceea, cred eu, înainte de orice, am avea nevoie de informaţii concrete şi corecte. Să ni se spună clar şi la obiect de ce "pro" sau de ce "contra" vaccin. Pentru că, indiferent de partea cărei tabere este dreptatea, la urma urmei e vorba despre viaţă şi moarte. Şi nu mi se pare drept să fim nici cobai, nici manipulaţi, indiferent de cine, într-o treabă atât de serioasă. Şi nici să fim luaţi de proşti spunându-ni-se că învingem boala ce poate să aducă moartea, cu o mască pe figură şi o spălătură zdravănă cu săpun.
