Joaca de-a referendumul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Joaca de-a referendumul

De data asta este o temă cu priză la electorat: reducerea numărului de parlamentari şi transformarea Parlamentului într-unul unicameral. Era asta o prioritate a României acum? În niciun caz. Dar, în contextul în care Parlamentul este instituţia cel mai prost percepută de către români, iar preşedintele Băsescu simte că pierde tot mai mult teren în faţa alegătorilor, pe fondul unei guvernări chinuite - ca să nu zic dezastruoase - patronate de Emil Boc, trebuia să vină cu o nouă găselniţă electorală. Traian Băsescu, specialistul în diversiuni electorale de acest gen, nu putea sta degeaba, asistând impasibil cum capitalul său politic se năruie din cauza acţiunilor stângace ale premierului pe care el l-a desemnat şi coordonat în ultimul an. Băile de mulţime de la răvăşitul de oi şi festivaluri ale caşcavelei nu mai erau suficiente, aşa că trebuia inventat rapid ceva. Astfel a apărut ideea cu referendumul pe tema reformării Parlamentului. Ideea cu "voinţa poporului suveran" este doar un slogan electoral deja ieftin. Care popor suveran se va prezenta la vot într-o proporţie oricum redusă, ca la toate scrutinurile din ultimii ani, ceea ce probabil va face ca referendumul în sine nici să nu fie validat.

În spatele acestei decizii nu se poate citi decât disperarea actualului preşedinte, dornic, evident, să mai prindă un mandat la Cotroceni. Este clar că pentru alegătorii care mai şi gândesc în ţara asta, manevra lui Traian Băsescu nu este una care să-l avantajeze. Însă nu pe acest gen de electorat se mai bazează actualul preşedinte. Ca şi o bună parte din televiziunile ori ziarele româneşti, Traian Băsescu vrea cât mai mult din publicul tabloidizat şi otevizat al ţării. Publicul care, de regulă, se prezintă la vot într-o proporţie mai mare şi pe care mizează şi celelalte partide politice ori candidaţi la prezidenţiale. Cei pe care îi amuză expresiile gen "ţigancă împuţită", cei în rândul cărora eşti mai apreciat dacă ciocneşti un pahar de vin cu Becali şi apoi te urci la volan ori cei care savurează momentele în care de la tribuna Parlamentului îl numeşti pe primul ministru mecanic de locomotivă beat, care a tras prafuri uşoare pe nas. Cealaltă categorie de alegători fie nu se va prezenta la urne, sătulă de atâta tabloidizare a vieţii politice, fie va merge la alegeri doar ca să acorde un vot negativ candidatului mai prost decât celălalt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro