Mergi la conţinutul principal

Jay Leno şi-a luat la revedere, prezentând pentru ultima dată "The Tonight Show"

După ce a prezentat vreme de 22 de ani acest popular talk-show de televiziune, Jay Leno va fi înlocuit de actorul de comedie Jimmy Fallon.
Cântăreţul country Garth Brooks şi actorul Billy Crystal, invitaţii lui Jay Leno în prima lui emisiune, difuzată în mai 1992, au fost în platou şi la emisiunea de joi seară.
Potrivit Reuters, Jay Leno, în vârstă de 63 de ani, care a preluat rolul de prezentator al acestei emisiuni în 1992, de la Johnny Carson, a fost întâmpinat cu ovaţii de spectatorii prezenţi în platou, care s-au ridicat în picioare pentru a-l saluta pe celebrul prezentator TV.
"Nu-mi plac despărţirile. Postului NBC îi plac", a spus Jay Leno în monologul său introductiv, glumind pe seama postului TV care a orchestrat plecarea lui din acest talk-show în 2009, pentru a-l readuce însă în calitate de prezentator al emisiunii după câteva luni.
Monologul său final a fost presărat cu reflecţii despre trecut şi despre schimbările care au avut loc în lume după ce el a preluat comanda emisiunii.
"Atunci când am început să prezint emisiunea, Justin Bieber nu era încă născut. De aceea spunem că acea perioadă reprezenta «vremurile bune de altădată»", a glumit Jay Leno pe seama cântăreţului canadian, care are numeroase probleme cu justiţia în ultima perioadă.
Prezentatorul şi-a încheiat show-ul într-o notă emoţionantă, spunând, cu lacrimi în ochi: "Au fost cei mai minunaţi 22 ani din viaţa mea".
"A sosit cu adevărat vremea să plec şi să predau frâiele următorului prezentator", a mai spus acesta.
Billy Crystal a lăudat felul amuzant în care Jay Leno a prezentat evenimentele din viaţa cotidiană a americanilor. "Mulţumim pentru că ne-ai ajutat să dormim mai bine noaptea", a adăugat actorul.
Billy Crystal a condus o interpretare comică a cântecului "So Long, Farewell" de pe coloana sonoră a filmului "Sunetul muzicii", la care au participat în calitate de invitaţi speciali Oprah Winfrey, Jack Black, Carol Burnett, Sheryl Crow, Jim Parsons, jucătorul de baschet Chris Paul şi Kim Kardashian. Starul country Garth Brooks a fost invitatul muzical de onoare al emisiunii, cântând două piese, inclusiv marele său succes "Friends in Low Places".
Jay Leno a vizionat şi câteva mesaje preînregistrate de la o serie de vedete precum actorii Matt Damon, Mark Wahlberg, Charlie Sheen, prezentatorul sportiv Bob Costas şi de la succesorul său, Jimmy Fallon. Chiar şi Barack Obama, care, în 2009, a devenit primul preşedinte în exerciţiu care a apărut în acest talk-show TV, i-a adus un omagiu celebrului prezentator, într-un mesaj preînregistrat.
Pe parcursul celor 22 de ani în care a prezentat această emisiune, Jay Leno a avut invitaţi de marcă - celebrităţi, politicieni, sportivi şi personalităţii ale culturii pop. Printre invitaţii săi celebri s-au aflat Tom Cruise, Betty White, Hugh Grant, fostul guvernator al statului New York Eliot Spitzer, prima doamnă Michelle Obama, Arnold Schwarzenegger şi, mai recent, Miley Cyrus.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro