Italia s-a incoronat, pentru a patra oara, campioana a lumii la fotbal dupa ce a invins Franta, cu scorul de 6-4, in urma loviturilor de departajare, in finala Cupei Mondiale din Germania, la capatul unui meci care a insemnat un sfirsit trist de cariera pentru Zidane, eliminat in prelungiri.
72.000 de spectatori s-au adunat pe Stadionul Olimpic din Berlin pentru a-si lua "la revedere" de la Cupa Mondiala, ajunsa in ultimul act, si de la cel denumit "ultimul mag al fotbalului", capitanul Frantei, Zinedine Zidane, aflat la ultimul meci din cariera.
Italia, fara victorie in fata reprezentativei cocosului galic din 1978, a inceput jocul dur, iar in minutul 6 Franta a primit un penalti dupa o neglijenta a lui Materazzi, care l-a agatat usor in careu pe Malouda, desi a incercat sa evite contactul. Lovitura de la 11 metri a fost transformata de personajul principal al serii, Zidane, mingea lovind transversala si cazind dincolo de linia portii inainte de a izbi din nou bara si de a reveni in teren. Sperantele italienilor au fost insa spulberate de arbitrul Horacio Elizondo, care a indicat centrul terenului, semn ca golul a fost validat. Buffon a ratat sansa de a dobori recordul de invincibilitate la o Cupa Mondiala, stabilit in 1990 de compatriotul sau Walter Zenga, iar Italia a inceput, practic, meciul de la 0-1. Jucatorii lui Marcelo Lippi au acuzat socul, iar francezii au fost la un pas de 2-0, cind un sut al lui Ribery a fost deviat de acelasi Materazzi, mingea trecind putin pe linga poarta.
Incet-incet Andrea Pirlo a inceput sa ordoneze jocul Squadrei Azzurra la mijlocul terenului, iar in minutul 19 Italia a restabilit egalitatea. Acelasi Andrea Pirlo a centrat magistral din corner, la marginea careului mic, unde Marco Materazzi s-a inaltat, depasindu-l in aer pe Vieira, si a inscris cu capul, printre Ribery si Barthez. Italia a fost chiar la un pas de a trece in avantaj, dupa o faza similara celei de la gol, insa Luca Toni, de aceasta data, a trimis cu capul in transversala, iar francezii au rasuflat usurati.
Ambele echipe au continuat sa se dueleze la mijlocul terenului, asteptind o eroare a defensivei adverse, care sa-i permita sa treaca in avantaj, insa Henry, la francezi, si Luca Toni, la italieni, nu au reusit sa finalizeze decisiv niciuna dintre situatiile favorabile in care au fost pusi de coechipieri.
In debutul reprizei secunde, Franta a atacat mai mult pe flancuri, iar Henry s-a distrat in citeva rinduri cu defensiva Italiei, fara a reusi insa sa dea lovitura de gratie. Francezii au cerut din nou penalti in minutul 53, la o interventie a lui Zambrotta asupra lui Malouda, dar Elizondo a lasat jocul sa continue, desi contactul dintre cei doi jucatori a fost mai clar decit la lovitura de pedeapsa acordata "cocosilor galici" in debutul partidei.
In minutul 55, partida a fost intrerupta pentru scurt timp, din cauza unei accidentari a lui Vieira, insa nu suficient pentru ca Azzurri sa se reorganizeze in defensiva, care a continuat sa fie punctul slab al Italiei. Lippi i-a scos din teren pe aproape inexistentii Totti si Perotta, aruncindu-i in lupta pe De Rossi, revenit dupa o suspendare de patru etape, si pe Iaquinta. Contrar cursului jocului, in minutul 62, Toni a inscris, cu capul, insa golul sau a fost anulat, corect, pe motiv de ofsaid, desi tusierul a semnalizat tirziu pozitia afara din joc a atacantului italian.
Desi in debutul partii secunde au reusit sa creeze in repetate rinduri pericol la poarta lui Buffon prin combinatii la marginea careului, Zidane, neutralizat bine de italieni, si coechipierii sai au preferat din ce in ce mai des suturile de la distanta, majoritatea trecind departe de poarta. Echipa lui Domenech a devenit din ce in ce mai prudenta, odata cu trecerea timpului, iar italienii au inceput sa mute jocul tot mai aproape de poarta lui Barthez, fiind aproape de golul doi in minutul 77, cind Pirlo a trimis putin alaturi, dintr-o lovitura libera de la 30 de metri.
In minutul 80, stadionul s-a scufundat in liniste, Zidane fiind cazut la pamint si solicitind interventia medicilor, acuzind o accidentare la umarul drept, dupa un duel aerian cu Fabio Cannavaro. Numai ca magicianul a revenit in joc, refuzind sa iasa din scena inainte de a-si spune ultimele replici. Finalul celor 90 de minute a gasit insa echipele tot la egalitate, astfel ca meciul a intrat in prelungiri.
Franta s-a instalat din nou in terenul advers si, gratie unei aparari italiene care a continuat sa nu se regaseasca, asemeni liderului ei, Cannavaro, Ribery a fost la citiva centimetri de gol in minutul 98, insa sutul sau s-a scurs pe linga bara. Cu un minut inainte de finalul primei reprize suplimentare, Buffon i-a refuzat lui Zidane sansa de a-si incununa retragerea cu un gol decisiv, si a respins peste transversala, cu un reflex uimitor, o lovitura de cap a capitanului Frantei, gasit liber in centrul careului de Willy Sagnol.
Minutul 110 a adus o lovitura grea pentru Franta si pentru iubitorii fotbalului: Zidane a fost eliminat dupa ce l-a lovit cu capul in piept pe Materazzi, intr-un moment in care jocul se mutase in cealalta jumatate de teren. Incidentul nu a fost vazut de arbitrul Elizondo, insa acesta i-a aratat cartonasul rosu dupa ce a fost informat de tusier cu privire la incidentul petrecut in apropierea careului lui Buffon.
Dupa eliminarea lui Zidane ambele echipe au parut epuizate, fara putere de a mai forta inscrierea golului decisiv, astfel ca dupa 120 de minute s-a ajuns la penaltiuri, aceasta fiind a doua finala din istoria Cupei Mondiale care are nevoie de lovituri de departajare, dupa cea din 1994, cistigata de Brazilia, chiar in fata Italiei.
Italia s-a impus la penaltiuri, dupa ce toti cei cinci executanti desemnati de Lippi - Pirlo, Materazzi, De Rossi, Del Piero si Grosso - l-au invins pe Barthez. Pentru Franta au marcat Wiltord, Abidal si Sagnol, in timp ce Trezeguet, al doilea executant al reprezentativei lui Domenech, a trimis mingea in transversala.
Franta a ratat sansa de a-si trece in palmares cel de-al doilea trofeu de campioana mondiala, dupa cel din 1998, iar "zeul" Zidane s-a retras in tacere, punindu-si o pata rosie pe acest final de cariera pe care l-ar fi dorit incununat cu un sarut al Cupei "Jules Rimet".
Squadra Azurra este din nou cea mai buna din lume, dupa 24 de ani, si poate declansa seria "noptilor magice" din versurile imnului Cupei Mondiale din 1990, care au rasunat, dupa incheierea finalei, pe Stadionul Olimpic din Berlin.
72.000 de spectatori s-au adunat pe Stadionul Olimpic din Berlin pentru a-si lua "la revedere" de la Cupa Mondiala, ajunsa in ultimul act, si de la cel denumit "ultimul mag al fotbalului", capitanul Frantei, Zinedine Zidane, aflat la ultimul meci din cariera.
Italia, fara victorie in fata reprezentativei cocosului galic din 1978, a inceput jocul dur, iar in minutul 6 Franta a primit un penalti dupa o neglijenta a lui Materazzi, care l-a agatat usor in careu pe Malouda, desi a incercat sa evite contactul. Lovitura de la 11 metri a fost transformata de personajul principal al serii, Zidane, mingea lovind transversala si cazind dincolo de linia portii inainte de a izbi din nou bara si de a reveni in teren. Sperantele italienilor au fost insa spulberate de arbitrul Horacio Elizondo, care a indicat centrul terenului, semn ca golul a fost validat. Buffon a ratat sansa de a dobori recordul de invincibilitate la o Cupa Mondiala, stabilit in 1990 de compatriotul sau Walter Zenga, iar Italia a inceput, practic, meciul de la 0-1. Jucatorii lui Marcelo Lippi au acuzat socul, iar francezii au fost la un pas de 2-0, cind un sut al lui Ribery a fost deviat de acelasi Materazzi, mingea trecind putin pe linga poarta.
Incet-incet Andrea Pirlo a inceput sa ordoneze jocul Squadrei Azzurra la mijlocul terenului, iar in minutul 19 Italia a restabilit egalitatea. Acelasi Andrea Pirlo a centrat magistral din corner, la marginea careului mic, unde Marco Materazzi s-a inaltat, depasindu-l in aer pe Vieira, si a inscris cu capul, printre Ribery si Barthez. Italia a fost chiar la un pas de a trece in avantaj, dupa o faza similara celei de la gol, insa Luca Toni, de aceasta data, a trimis cu capul in transversala, iar francezii au rasuflat usurati.
Ambele echipe au continuat sa se dueleze la mijlocul terenului, asteptind o eroare a defensivei adverse, care sa-i permita sa treaca in avantaj, insa Henry, la francezi, si Luca Toni, la italieni, nu au reusit sa finalizeze decisiv niciuna dintre situatiile favorabile in care au fost pusi de coechipieri.
In debutul reprizei secunde, Franta a atacat mai mult pe flancuri, iar Henry s-a distrat in citeva rinduri cu defensiva Italiei, fara a reusi insa sa dea lovitura de gratie. Francezii au cerut din nou penalti in minutul 53, la o interventie a lui Zambrotta asupra lui Malouda, dar Elizondo a lasat jocul sa continue, desi contactul dintre cei doi jucatori a fost mai clar decit la lovitura de pedeapsa acordata "cocosilor galici" in debutul partidei.
In minutul 55, partida a fost intrerupta pentru scurt timp, din cauza unei accidentari a lui Vieira, insa nu suficient pentru ca Azzurri sa se reorganizeze in defensiva, care a continuat sa fie punctul slab al Italiei. Lippi i-a scos din teren pe aproape inexistentii Totti si Perotta, aruncindu-i in lupta pe De Rossi, revenit dupa o suspendare de patru etape, si pe Iaquinta. Contrar cursului jocului, in minutul 62, Toni a inscris, cu capul, insa golul sau a fost anulat, corect, pe motiv de ofsaid, desi tusierul a semnalizat tirziu pozitia afara din joc a atacantului italian.
Desi in debutul partii secunde au reusit sa creeze in repetate rinduri pericol la poarta lui Buffon prin combinatii la marginea careului, Zidane, neutralizat bine de italieni, si coechipierii sai au preferat din ce in ce mai des suturile de la distanta, majoritatea trecind departe de poarta. Echipa lui Domenech a devenit din ce in ce mai prudenta, odata cu trecerea timpului, iar italienii au inceput sa mute jocul tot mai aproape de poarta lui Barthez, fiind aproape de golul doi in minutul 77, cind Pirlo a trimis putin alaturi, dintr-o lovitura libera de la 30 de metri.
In minutul 80, stadionul s-a scufundat in liniste, Zidane fiind cazut la pamint si solicitind interventia medicilor, acuzind o accidentare la umarul drept, dupa un duel aerian cu Fabio Cannavaro. Numai ca magicianul a revenit in joc, refuzind sa iasa din scena inainte de a-si spune ultimele replici. Finalul celor 90 de minute a gasit insa echipele tot la egalitate, astfel ca meciul a intrat in prelungiri.
Franta s-a instalat din nou in terenul advers si, gratie unei aparari italiene care a continuat sa nu se regaseasca, asemeni liderului ei, Cannavaro, Ribery a fost la citiva centimetri de gol in minutul 98, insa sutul sau s-a scurs pe linga bara. Cu un minut inainte de finalul primei reprize suplimentare, Buffon i-a refuzat lui Zidane sansa de a-si incununa retragerea cu un gol decisiv, si a respins peste transversala, cu un reflex uimitor, o lovitura de cap a capitanului Frantei, gasit liber in centrul careului de Willy Sagnol.
Minutul 110 a adus o lovitura grea pentru Franta si pentru iubitorii fotbalului: Zidane a fost eliminat dupa ce l-a lovit cu capul in piept pe Materazzi, intr-un moment in care jocul se mutase in cealalta jumatate de teren. Incidentul nu a fost vazut de arbitrul Elizondo, insa acesta i-a aratat cartonasul rosu dupa ce a fost informat de tusier cu privire la incidentul petrecut in apropierea careului lui Buffon.
Dupa eliminarea lui Zidane ambele echipe au parut epuizate, fara putere de a mai forta inscrierea golului decisiv, astfel ca dupa 120 de minute s-a ajuns la penaltiuri, aceasta fiind a doua finala din istoria Cupei Mondiale care are nevoie de lovituri de departajare, dupa cea din 1994, cistigata de Brazilia, chiar in fata Italiei.
Italia s-a impus la penaltiuri, dupa ce toti cei cinci executanti desemnati de Lippi - Pirlo, Materazzi, De Rossi, Del Piero si Grosso - l-au invins pe Barthez. Pentru Franta au marcat Wiltord, Abidal si Sagnol, in timp ce Trezeguet, al doilea executant al reprezentativei lui Domenech, a trimis mingea in transversala.
Franta a ratat sansa de a-si trece in palmares cel de-al doilea trofeu de campioana mondiala, dupa cel din 1998, iar "zeul" Zidane s-a retras in tacere, punindu-si o pata rosie pe acest final de cariera pe care l-ar fi dorit incununat cu un sarut al Cupei "Jules Rimet".
Squadra Azurra este din nou cea mai buna din lume, dupa 24 de ani, si poate declansa seria "noptilor magice" din versurile imnului Cupei Mondiale din 1990, care au rasunat, dupa incheierea finalei, pe Stadionul Olimpic din Berlin.
