Nu cred că-și dorește cineva cu adevărat o criză financiară, un colaps economic, un faliment de țară. Nici cei mai înverșunați critici ai PSD nu cred că vor într-adevăr ca România să treacă din nou printr-o criză precum cea de acum 10 ani, doar pentru a le demonstra celorlalți că au dreptate când spun că PSD e toxic pentru țară.
Și totuși, prin politicile sale economice și sociale, guvernarea PSD-ALDE asta face: împinge România spre o criză economică. Aș putea spune că face asta din incompetență ori pur și simplu din prostie. Dar nu! O face cu bună știință, conștientă de urmări. Guvernarea PSD-ALDE face asta cu premeditare.
Cu un deficit bugetar de 14,7 miliarde de lei pe primele 5 luni ale anului, echivalent a 1,4% din Produsul Intern Brut, lucrurile nu au cum să fie în regulă. Este cel mai mare deficit bugetar înregistrat în ultimii 8 ani și este dublu față de cel consemnat anul trecut. Practic, statul a cheltuit în primele 5 luni ale acestui an cu aproape 15 miliarde de lei – peste 3 miliarde de euro! – mai mult decât a produs. Și asta înainte de majorarea anunțată a pensiilor, de la 1 septembrie.
Nu mai vorbesc că până și faptul că datele privind execuția bugetului general consolidat sunt comunicate cu o săptămână întârziere față de ziua normală (data de 25 a lunii) reprezintă un semn de întrebare asupra exactității informațiilor oficiale furnizate.
Pericolul este cât se poate de real și trebuie să fii ori total ignorant ori de-a dreptul iresponsabil ca să nu-l vezi. Guvernarea PSD-ALDE știe că asta se va întâmpla, dar în iresponsabilitatea ei, nu-i pasă. Va duce lucrurile la extrem, chiar cu prețul aruncării României într-o criză economică, pe care va trebui să o deconteze următoarea guvernare. Iar Puterea PSD-ALDE știe asta foarte bine și tocmai de aceea nu-i pasă.
Iar în iresponsabilitatea lui, ministrul de Finanțe declară cu nonșalanță că deficitul de 1,4% din PIB nu reprezintă o problemă și că „nu ai cum să spui că un guvern nu poate să asigure plata pensiilor și salariilor”. Deși chiar se poate întâmpla și asta la un moment dat, în mod normal, da, un guvern poate asigura plata pensiilor și salariilor bugetarilor chiar dacă nu are banii necesari. Dar cu ce preț? Cu prețul unor împrumuturi tot mai mari și la costuri tot mai ridicate, cu prețul îndatorării generațiilor actuale și mai ales viitoare, cu prețul destabilizării macroeconomice, cu prețul creșterii inflației, cu prețul devalorizării leului. Măririle de pensii și salarii nesusținute economic au, într-un final, exact efectul contrar: în ciuda sumei mai mari nominale primite, beneficiarul va putea cumpăra, de fapt, mai puțin. Da, un guvern poate asigura pensiile și salariile chiar dacă nu are bani, cu prețul scăderii puterii de cumpărare și cu prețul reducerii nivelului de trai. Cu prețul sacrificării viitorului unui popor întreg. Un preț prea mare, pentru niște politicieni atât de mici.
