Staţi să ne înţelegem: la fel ca majoritatea românilor, şi eu sunt profund nemulţumit de degradarea acută a nivelului de trai şi mai mult, nu am nimic de reproşat sutelor de brăileni care se îmbarcau ieri dimineaţă în autobuze pentru a ajunge la mitingul din Bucureşti. Sindicalişti sau membri de partid, sunt cetăţeni ai acestei ţări, plătitori de taxe şi impozite, care au toate motivele din lume să protesteze, să-şi exercite un drept democratic. Primii răspundeau strigătului de luptă sindicală, iar membrii de partid mergeau să-şi susţină liderii politici care participă la şedinţa plenului Parlamentului în care se discută o moţiune de cenzură. Nu este nici ilegal şi nici imoral.
Ce mă deranjează, însă, teribil de tare este ipocrizia unor sindicalişti care cu doar o zi înainte se jurau pe roşu nu numai că n-au fost contactaţi de vreun partid, ci că nici măcar n-ar coborî la un asemenea nivel în care să accepte să-şi unească forţele la miting. De ce sindicatele au bătut palma cu PSD Brăila? Le era teamă că nu reuşesc să strângă suficient de mulţi oameni? Ori n-aveau suficiente fonduri să suporte costul transportului protestatarilor la Bucureşti şi al pachetelor cu pizza şi apă minerală? Nu era mai cinstit să fi mers cu atâţia membri câţi reuşeau să se mobilizeze?! Sau să recunoască, tranşant, că miza e foarte mare, ţelul e comun, deci e normal să-şi unească forţele?
