Comisia juridica avea programata pe ordinea de zi audierile noilor parlamentari, insa la sedinta au fost prezenti doar doi senatori, Constantin Gheorghe (PDL) si Gavrila Vasilescu (PC), lipsind noua membri ai comisiei. Cu toate acestea, cei doi au condus audierile, Comisia juridica urmind sa faca un raport de validare al noilor senatori.
Fostul senator Aurel Simionescu, ales primar al orasului Braila, a fost inlocuit de Ion Rotaru, membru PSD.
Dupa ce Comisia juridica va intocmi rapoartele de validare, cei cinci noi senatori vor fi numiti oficial ca membri ai Parlamentului, luni, in sedinta de plen a Senatului, care va incepe la ora 14.00. Ei vor depune juramintul de credinta, intr-o scurta sedinta solemna, care se va desfasura tot luni.
Interesant este ca Rotaru va incepe jobul de senator cu o vacanta. Parlamentarii urmeaza sa intre cit de curind in vacanta, astfel ca Ion Rotaru va jura, luni, ca va pleca in concediu. (I.G.)