"Iată, au venit la tine, Sioane, fiii tăi, ca nişte făclii de Dumnezeu luminate, de la apus şi de la miazănoapte, şi de la mare, şi de la răsărit, întru tine binecuvântând pe Hristos, în veci" (Slujba Învierii, stihiră la Cântarea a 8-a, Penticostar, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1999, p.21)
Preaiubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Iată-ne întruniţi în marea şi unica familie a tuturor celor ce-L câutăm, precum odinioară apostolii şi femeile purtătoare de aromate, pe Hristos Cel răstignit pe Cruce şi aşezat în mormânt de "Iosif cel cu bun chip" şi de Nicodim.
Stăruie încă în sufletele şi în inimile noastre icoana coborârii Domnului de pe Cruce şi prohodirea Sa în Vinerea Mare, prin glasuri îngereşti, care deschid priveliştea sfântă a unei suave şi dulci primăveri spirituale. Astfel, ni se deschide perspectiva unei adevărate întâlniri, atât de mult dorite şi mult aşteptate, cu Domnul Însuşi. Această întâlnire cu Cel ce a fost aşezat în mormânt nou este acum marea taină a vieţii noastre, căci nu vedem un trup sfânt adormit, ci pe Mântuitorul biruitor asupra morţii, prin slăvita Sa Înviere cea de a treia zi. Acest adevăr al vieţii veşnice, Învierea Domnului, se afirmă şi se mărturiseşte în crezul nostru atunci când spunem: "Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!". Iar în Simbolul credinţei întărim aceasta prin cuvintele: "Şi a înviat a treia zi după Scripturi".
Dumnezeiescul Vasile cel Mare, de la a cărui mutare la ceruri sărbătorim anul acesta în Biserica noastră 1.630 de ani, ne învaţă legătura dintre Învierea Domnului şi viaţa noastră. Hristos "înviind a treia zi şi cale făcând oricărui trup la învierea cea din morţi, că nu era cu putinţă a fi ţinut sub stricăciune Începătorul vieţii, făcutu-S-a începătura celor adormiţi, Întâiul Născut din morţi, ca să fie Însuşi tuturor în toate" (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în Litughier, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2008, p.235)
Astfel, prin sfintele şi mântuitoarele Sale Patimi, Domnul Hristos ne arată plinătatea slavei Sale! Trecând prin moartea cu trupul la biruinţa ei, Mântuitorul schimbă şi sensul morţii noastre, făcându-Se "începătură celor adormiţi" (I Cor. 15, 21). "Pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu El" (I Tes.4, 14), iar "dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat" (I Cor.15, 16), căci dacă "nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii" (I Cor. 15, 19).
Învierea Mântuitorului este mărturia de nezdruncinat a puterii vieţii veşnice asupra morţii, este semnul de netăgăduit al libertăţii Celui ce a zdrobit puterea iadului cu Crucea Sa şi i-a dezrobit pe cei pe care "frica de morţi îi ţinea în robie", "căci trebuie ca acest trup stricăcios (al oamenilor) să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire... atunci va fi (împlinit) cuvântul care este scris: Moartea a fost înghiţită de biruinţă" (I Cor. 15, 53-54).
Aşa înţelegem mai adânc, mai aproape de sensul autentic al vieţii veşnice, Învierea Mântuitorului ca dar tainic şi de nepătruns doar cu mintea, pe care frumoasa cântare pascală îl afirmă atât de convingător: "Cu trupul adormind ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând; Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire" (Slujba Învierii, Luminânda, Penticostar, et.cit., p.22). "Într-adevăr, moartea nu vine din însăşi fiinţa lui Iisus, ci din marea Lui iubire pentru noi" (Olivier Clement, Trupul morţii şi al slavei, Ed.Christiana, Bucureşti, 1996, p.97). Luminaţi de harul Învierii, înţelegem acum de ce nu suntem doar trupuri trecătoare şi muritoare, ci "temple ale Duhului Sfânt" (I Cor. 3,16), instrumente ale veşniciei, "clavecin oferit Marelui Muzician al lumii" (Ibidem, p. 122), ca să interpretăm armonioasa simfonie a bucuriei Împărăţiei lui Dumnezeu, sub a cărei cerească boltă "nu mai este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit".
Prin Învierea Sa din morţi, Mântuitorul ne redă tăria credinţei în nemurire, invitându-ne să mărturisim aceasta cu Sfântul Apostol Pavel: "Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău?" (I Cor 15, 55). De aceea, împreună cu toţi cei încredinţaţi de adevărul Învierii Domnului, pentru propria noastră înviere, exclamăm astăzi cu Sfântul Ioan Gură de Aur: "Înviat-a Hristos şi iadul a fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii... Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi niciun mort nu este în groapă, că începătură S-a făcut celor adormiţi" (Slujba Învierii, Cuvânt de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, în Penticostar, ed.cit., p.25). Când "murim în Hristos, intrăm pe căile Învierii" căci este, iubiţi părinţi duhovniceşti şi preacinstiţi fraţi şi surori în Domnul, minune a minunilor, dărnicia faţă de noi pământenii, "să trăieşti, să mori, să înviezi, să treci de la trupul morţii la trupul slavei" (Olivier Clement, op.cit., p.123).
Dumnezeu, prin Învierea Fiului Său, Mântuitorul nostru, cheamă firea noastră supusă păcatului şi morţii "de la moarte la viaţa întreagă" (Sf.Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catihetic, în Scrieri, II, col.P.S.B., nr. 30, Ed.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998, p.32) şi, aşa precum fierul atingându-se de foc ia culoarea sa, "la fel şi trupul, după ce L-a primit în el pe Cuvântul (Hristos) de viaţă făcător, s-a eliberat de stricăciune. Astfel, Hristos S-a îmbrăcat cu trupul nostru pentru a-l vindeca de moarte" (Sf. Chiril al Alexandriei, Omilii la Evanghelia după Luca, V, 19, apud Olivier Clement, op.cit., p.98).
Preaiubiţi credincioşi şi credincioase,
Am stăruit asupra înţelesului duhovnicesc al Învierii Mântuitorului Hristos pentru viaţa noastră întrucât avem tentaţia să reducem dumnezeiescul la omenesc şi "Taina tainelor" la un eveniment strălucitor doar în sens trecător, o sărbătoare a bucuriilor omeneşti, fără a-L mai căuta pe Hristos cel Înviat din morţi, fără a-l mai chema "împreună cu noi" prin credinţă şi prin lumina pascală ce-o purtăm în mâini, pe cei adormiţi, ca odinioară moşii şi strămoşii noştri şi nici nu mai dorim curăţia sufletească şi pe cea trupească, spre a se evidenţia firea pascală a vieţii noastre. Firea pascală a vieţii noastre nu este doar o expresie teologică de neînţeles pentru cei mai mulţi dintre noi, ci este starea de fericire maximă, de bucurie netrecătoare şi neştearsă din inimile noastre, asemenea celui mai înălţător moment pe care-l vede mama când aduce pe lume om, prunc, viaţă!
Paştile înseamnă, mai întâi, ieşirea noastră de sub "lespedea grea", care este piatra de pe "mormântul" sufletesc, la lumina zilei şi la întâmpinarea fraţilor noştri, toţi oamenii pe care Dumnezeu ni-i arată astăzi luminoşi, înfrumuseţaţi, plini de bucuria iubirii, izbăviţi de frica urii şi de teama răului, de păcatul dezbinării fraţilor de fraţi, căci cu toţi formăm o singură familie, un singur neam creştin şi ospitalier, generos şi harnic.
Fraţi şi surori în Domnul,
Multe sunt înţelesurile praznicului sfânt al Învierii Domnului pentru noi toţi şi pentru fiecare în parte, din toate comunităţile parohiale şi mănăstireşti ale eparhiei noastre. După datina sfântă, încercăm să ne oprim însă la un aspect din viaţă mai apropiat de starea noastră de acum.
În anul Domnului 2009, iată, suntem împreună în această viaţă, cu multe bucurii, cu multe împliniri, dar şi cu multe încercări. Teama ce ne încearcă se pare că este grija de mâine, care ne întunecă şi ziua de astăzi! Noi vedem cu toţii pe cei, fără de voia lor, suferinzi, săraci, străini ori nedreptăţiţi. Dar şi ei, şi alţii ca ei, uită că nu suntem singuri în astfel de încercări, ci cu Mântuitorul, Care întotdeauna îi caută, îi cheamă şi îi mângăie pe "cei mici", pe cei împovăraţi şi pe cei ce au greşit. Îi cheamă la Sine. Îi cheamă "să-i vindece, să-i hrănească, să-i ierte". Simţim aceasta la tot pasul, vedem aceasta în toate parohiile, mănăstirile, asociaţiile creştine, în şcolile şi în casele dumneavoastră, "uşi" ale sufletului sau ale casei deschise de Domnul pentru cei încercaţi în viaţă.
Criza economică pe care suntem nevoiţi să o traversăm poate deveni o obsesie, o mare dezamăgire şi o suferinţă greu de asumat, mai ales de cei neputincioşi, de către tineri ori bătrâni, singuri şi neajutoraţi. Ea poate fi însă depăşită creştineşte. Când ne preocupăm excesiv doar de bunurile materiale, înseamnă că am pierdut sensul credinţei şi puterea de a învia dragostea faţă de aproapele. Dacă nu vom fi în criză morală, atunci vom descoperi "comoara ascunsă" a generozităţii în noi, prin credinţă şi hărnicie, făcând din bunătatea iubirii de oameni o adevărată bogăţie netrecătoare.
Hristos Domnul, în Biserica Sa, a arătat cauza crizelor umane, care este egoismul excesiv. Efectul crizelor dintre oameni se depăşeşte prin comuniunea tuturor celor ce fac parte din aceeaşi familie umană, iar firea noastră, pervertită prin prea marea iubire de sine, o vindecă tot Domnul, prin filantropie, adică prin dumnezeiasca iubire faţă de tot omul. Astfel, în spaţiul sacru al vieţii, în Biserică, în lumea care se orientează după învăţăturile bisericeşti, nu mai este loc prioritar pentru criza de bunuri materiale, ci se deschide perspectiva bogăţiei frăţietăţii reale şi a solidarităţii, ca stare socială plină de optimism şi de redresare reală a vieţii noastre. Viaţa trăită prin faptele filantropiei este începutul învierii speranţei şi exerciţiul lucrării iubirii dumnezeieşti, în cadrele căreia nu mai au loc faptele rele, atitudinile egoiste ori pătimaşe. Viaţa înţeleasă prin filantropie înseamnă apropierea de semenul nostru, ca de Hristos cel Înviat din morţi! Înseamnă vindecarea prin credinţă şi redresarea noastră prin hărnicie şi milostenie, înseamnă viaţă înviată la rosturile ei veşnice, înseamnă bucurie din bucuria Mântuitorului Care văzându-le pe curajoasele mironosiţe căutându-L dis-de-dimineaţă, în ziua Învierii Sale din morţi, le-a binevestit bucuria: "Bucuraţi-vă!" (Matei 28, 9).
Iubiţilor,
Să încercăm şi noi să facem un pas către iubirea de oameni, acum şi astăzi, de Sfintele Paşti, în toate familiile creştine din eparhie, în toate sufletele creştineşti, de toate vârstele şi de toate stările sociale. Este momentul să apreciem şi să înmulţim semnele ajutorării fraţilor încercaţi în viaţa lor, de către păstorii sufleteşti din parohii şi de la toate aşezămintele filantropice ale eparhiei noastre. Prin zelul păstorilor şi prin mârinimia şi dărnicia mulţimii credincioşilor noştri, se vindecă, zi de zi şi clipă de clipă, multe răni sufleteşti şi trupeşti. Aşezămintele filantropice sunt "oaze" autentice ale învierii dragostei de tot omul şi "pepiniere" ale iubirii milostive din iubirea jertfelnică a Domnului. Astfel, toţi participanţii la această sfântă şi luminoasă zi pascală intră în bucuria Învierii, în starea de mărturisitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru toată lumea aceasta.
Prin toate mărturiile credinţei, prin toate faptele bune, prin toate semnele filantropice, prin toate îmbrăţişările sincere, în locul pizmuirilor regretabile, prin toate actele profunde ale iertării, din inimă, a tuturor celor ce ne-au supărat sau i-am supărat, ne-au făcut rău sau le-am făcut rău, să intrăm cu adevărat "în bucuria Domnului nostru: cei dintâi, şi cei de-al doilea... Bogaţii şi săracii împreună, bucuraţi-vă... Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii" (Slujba Învierii, Cuvânt de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, în Penticostar, ed.cit., p.25).
Cu aceste semne ale dragostei, să ne vindecăm de orice fel de încercare, de suferinţă şi de moarte! Să ne umplem sufletele de speranţa reînvierii firii optimiste a românului, bun şi iertător, a creştinului care-şi îmbrăţişează semenul de departe şi de aproape.
Cu aceeaşi sfântă îmbrăţişare, vă întâmpinăm pe toţi sfinţiţii slujitori, cinul nostru monahal şi pe toţi iubiţii noştri credincioşi şi credincioase din toate parohiile şi mănăstirile, din toate localităţile.
Cu nespusă bucurie, vă vestim prelungirea sărbătorii pascale mai ales în zilele de 2 şi 3 mai a.c., la Duminica Mironosiţelor, când vom fi, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi în prezenţa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi ale altor invitaţi din ţară şi din străinătate, mărturisitorii evenimentului privind proclamarea cinstirii Sfântului Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, în eparhia noastră şi în toată Biserica Ortodoxă Română. Sfântul Atanasie a păstorit sufletele înaintaşilor noştri 12 ani la Galaţi, în timpul lui Vasile Lupu. Numele lui înseamnă nemuritor! Tot cu acest prilej, vom venera şi moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, de la care am învăţat rugăciunea neîncetată adresată Mântuitorului, care preface întunericul greşelilor noastre în lumină aducătoare de har, de binecuvântare şi de milostivire cerească.
Să ne ajute Hristos Domnul, Cel înviat din morţi, să petrecem cu bucurie şi cu sănătate, în pace şi în iubire creştinească, filantropică, cu toţi semenii, Sfintele Paşti!
Să fim cu toţii buni, iertători şi milostivi!
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
Al vostru de tot binele doritor şi către Domnul rugător,
Casian
Episcopul Dunării de Jos
