"Dupa modul in care a arbitrat in primele zece minute mi-am dat seama ca arbitrul de centru incearca sa acorde un sprijin mai mare decit de obicei gazdelor, iar penalty-ul si eliminarea lui Grosu a fost primul cadou facut formatiei Inter-Gaz" considera Iancu Teodorescu, presedintele Petrolui.
Birsan a transformat penalty-ul, iar la urmatorul atac tot el a marit avantajul gazdelor la 2-0 dupa o centrare de pe partea dreapta a lui Tilpeanu.
Desi in inferioritate numerica, petrolistii au controlat mijlocul terenului si au declansat doua contraatacuri taioase insa Nedelcu a scos de la vinclu mingea sutata de Balta (min. 20), iar Bandarica a sutat pe linga poarta de la 8 metri cinci minute mai tirziu.
Cu trei minute inainte de pauza, Birsan, cel mai bun jucator de pe teren, a reusit hat-trickul dupa o actiune colectiva a gazdelor la care au mai participat Bonciuc si Cristian Ion.
Gazdele au primit al doilea penalty si un autogol cadou
Partea a doua a meciului a inceput cu o usoara dominare a oaspetilor, dar in timp ce Rosu nu a reusit sa-l invinga pe Nedelcu, arbitrul de centru a considerat ca Stanciulescu a faultat in propriul careu, a aratat punctul cu var si Chirita a urcat scorul la 4-0.
Moldoveanu a facut o cursa inspirata in minutul 68 a centrat in careul gazdelor insa nici de la 6 metri, din pozitie centrala Costel Rosu nu a gasit solutia ideala de a-l invinge pe portarul bucurestean. Gazdele au primit cadouri de la arbitru, dar si de la fundasul petrolist Radulescu, acesta reluind imparabil mingea in propria poarta dupa un corner executat de Dumitrescu.
Coautorul celui de al cincilea gol al gazdelor, Dumitrescu a stabilit scorul final in ultimul minut de joc al meciului dupa o combinatie in careul petrolist cu Andrei.
Inaintea acestei reusite a bucurestenilor Bandarica s-a aflat in fata golului de onoare insa chiar in momentul sutului mijlocasul oaspetilor a fost blocat in extremis de Popa.
"Nu pot spune ca nu ne-am aparat cu indirjire sansele insa in timp ce noi ne-am jucat cu ocaziile, bucurestenii au fructificat aproape toate oportunitatile. Mai trebuie sa mentionez fatul ca soarta partidei s-a decis in minutul 14 cind Grosu a fost eliminat. Daca am fi jucat de la egal la egal alta era probabil soarta partidei" a declarat antrenorul Adrian Baldovin.
Petrolul: Constandache - Grosu, Smeu (min. 70: Radulescu), Em. Cristian, Stanciulescu - Rosu, Hrinca (min. 30: Moldoveanu), Balta, Bandarica - Berceanu, Lupu.