Complicele celor doi face parte dintr-o retea de trafic de droguri cu ramificatii internationale
Pinda a inceput in cursul lunii noiembrie 2006, cind Serviciul de Combatere a Criminalitatii Organizate si Terorism (SCCOT) local si anchetatorii DIICOT Galati au obtinut informatii nesperate referitoare la o retea de traficanti de droguri cu ramificatii internationale, unul dintre vizati fiind braileanul Marian Neculai, proprietarul autoturismului "Daewoo Cielo" cu numarul de inmatriculare BR-03-GUG. Folosindu-se de informatori si de oameni sub acoperire, procurorii DIICOT au facut investigatii in legatura cu presupusul traficant si pentru identificarea celorlalti membri ai retelei. S-a descoperit astfel ca, pe data de 14 octombrie 2006, Marian Neculai a parasit Romania cu autoturismul personal, insotit de un amic de-al sau, Ferdinand Iancu. Din evidentele Inspectoratului General al Politiei de Frontiera (IGPF) reiesea ca Iancu s-a intors in tara pe data de 15 decembrie 2006 prin Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac, cu acelasi autoturism "Cielo", astfel ca anchetatorii au presupus ca acesta ar putea introduce droguri in Romania, pentru simplul fapt ca facea parte din anturajul traficantului international. Impreuna cu Ferdinand Iancu se afla buzoianca Margareta Bunea, pe care oamenii legii o suspectau, la acea vreme, de proxenetism.
Dupa ce au obtinut autorizatii de perchezitie de la procuror, in noaptea de 15/16 decembrie 2006, politisti din cadrul SCCOT si ai IPJ Braila au interceptat autoturismul suspectilor pe cind tranzita orasul Ianca. La o prima cercetare a autoturismului si a celor doi indivizi, oamenii legii nu au descoperit droguri. Dupa ce insa masina a fost dusa la sediul IPJ si s-a efectuat perchezitie "ca la carte", rezultatele investigatiilor au inceput sa apara. In spatiul de sub maneta schimbatorului de viteze si sub scaunul soferului, politistii au gasit nu mai putin de 6 pachete invelite in folie de aluminiu continind o substanta solida brun-oliv, in greutate totala de 56,74 grame, substanta identificata ulterior ca fiind "rezina de canabis" (conform Legii 143/2000, drog de risc). De asemenea, au fost descoperite 3 bile (doze) invelite in folie de plastic alba, in greutate de 1,75 grame, stabilindu-se ca e vorba de cocaina (drog de mare risc). Margareta Bunea si Ferdinand Iancu au declarat atunci ca drogurile fusesera procurate de Marian Neculai, care le-a solicitat pur si simplu sa le introduca in tara. Imediat ce ajungeau in Braila, cei doi urma sa fie contactati de traficantul de droguri. Neculai trebuia sa le indice "carausilor" persoana careia sa-i fie predate canabisul si cocaina. Pe 17 decembrie 2006, Bunea si Iancu au fost arestati preventiv, printr-un mandat emis de judecatorii Tribunalului Braila.