Indemnizaţia suplimentară pentru mame, în număr mic la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Indemnizaţia suplimentară pentru mame, în număr mic la Brăila

Astfel, în cazul sarcinilor multiple, suplimentar faţă de indemnizaţia stabilită de lege, se vor acorda câte 600 lei pentru fiecare copil începând cu al doilea născut. De asemenea, mamele care urmează cursuri preuniversitare sau universitare de zi vor primi şi ele indemnizaţie pentru creşterea copilului. Reprezentanţii AJPS Brăila au precizat că de noile prevederi legislative vor beneficia puţine brăilence, aproximativ 10 mame urmând să primească indemnizaţie suplimentară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro