Incoruptibilii n-au loc în rai | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Incoruptibilii n-au loc în rai

Dar asta e România, ţara contrastelor, a tuturor posibilităţilor, ţara în care a ajuns aproape la rang de lege expresia: "dacă un lucru merge bine, trebuie stricat". Cu atât mai mult cu cât stricarea lui poate aduce o serie de avantaje haitei de şacali.
Iar Brăila, unul din marile judeţe agrare ale României, nu avea cum să facă rabat de la această "lege". Aşa că uşor - uşor, au distrus pe rând tot ce se putea distruge: ferme de elită, sisteme de irigaţii, depozite, cercetare. Şi-au umplut buzunarele până la refuz, dar tot nu le e suficient. Încă mai e loc de şmenuri.
Aşa că, mai nou, le-a căzut cu "tronc" Inspectoratul de Seminţe. Ştiu ei cât de generos poate fi în "învârteli" acest domeniu, dacă încape pe mâinile cui trebuie! Parcă îi şi văd salivând prin birouri: pământ cât vezi cu ochii, vremuri electorale tulburi, conjunctură care favorizează fărădelegile, o groază de incompetenţi avizi după funcţii, dispuşi să închidă ochii şi să joace cum li se cântă. Mană cerească!
Nu e aşa? Atunci să îmi explice şi mie cineva cum e posibil ca două guverne şi doi miniştri de resort, amândoi agricultori cu CV-uri impresionante, să nu găsească o soluţie să rezolve criza din Inspectorat! Criză care, la urma urmei, tot de Ministerul Agriculturii a fost provocată - inspectoarele acelea n-au plecat de bine! Au plecat de epuizare şi stres, după luni de zile în care au cerut şi au tot cerut să li se permită a mai aduce oameni, pentru că sunt complet depăşite de volumul de muncă. Dar ele s-au plâns, ele s-au auzit, Bucureştiul n-a mişcat un deget.
Probabil că plecarea lor a picat tare bine în anumite cercuri, din moment ce, în loc să se conştientizeze pericolul că se poate alege praful de o unitate de elită şi că se pun în dificultate sute de fermieri, la Brăila PSD-ul şi PDL-ul şi-au dat mâna cu un unic scop: să aducă la conducere pe cine trebuie. Ce n-a mers în negocieri nu ştiu să vă spun, cert e că, iată, au trecut 9 luni de când Inspectoratul a rămas în doi oameni şi speranţele ca lucrurile să revină la normalitate sunt încă departe.
Fermierii cu state vechi, angrenaţi în activitatea aceasta de producere a seminţelor, ştiu însă cine poartă principala "vină" - specialiştii, care de-a lungul timpului au trecut prin acest inspectorat. Şi asta pentru că nu o dată li s-au imputat trei mari păcate, incompatibile cu statutul de angajat la stat, mai ales într-o unitate care lucrează pe profit: corectitudine, cinste şi profesionalism. Şi îi cred, drept dovadă stă renumele de care se bucură inspectoratul brăilean, nu doar în ţară, ci şi în lume.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro