Important este sa iasa cioBANU' | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Important este sa iasa cioBANU'

Vreau sa va spun din capul locului ca votez "pentru" disciplinarea
ciobanilor din aceasta tara europeana. Ia uite, bai frate, nu mai poti
sa-ti scoti bmw-ul la plimbare, ca din fata iti vine o turma de oi, chitita pe scandal. Si stai tu, ditamai cetateanul european, ca la semafor, asteptind ca oile sa-si faca mila de tine si sa te lase sa treci. Bine ca nu-ti iau si vreo taxa de drum pentru treaba asta.
Stiu, sint multe voci care spun ca prin limitarea transhumantei, prin
interzicerea vechilor obiceiuri ciobanesti ne pierdem identitatea
nationala. Ca la noi, de secole, bacii si-au dus mioarele la pascut pe unde i-a taiat capul. Nu s-a pus niciodata problema sa respecte vreun traseu, sa spuna dinainte ce ruta vor urma, de unde vor pleca si unde anume vor ajunge la ora Z. Ca numai niste minti bolnave din inima Europei puteau zamisli astfel de reguli care nu se muleaza deloc pe spiritul si traditia romanilor. Vor sa ne termine, sa ne suprime, sa ne desfiinteze ca neam, stat si popor - se alarmeaza astia care ar fi preferat sa ne integram intr-o Uniune, da' sa fie Sovietica. Sintem dezbinati. Unii tin palma ciobanilor, altii zic ca-i bine cum au stabilit europenii. Sa urmeze oare un razboi civil? E cazul sa ma apuc de karate ca sa ma descurc pe cimpul de lupta?
Asa am facut noi scandal si cind ne-au interzis sa mai taiem beregata porcilor in spiritul traditiei noastre. Ne-am ofticat si cind ne-au zis sa nu mai mulgem vaca dupa ce am fost la toaleta din fundul curtii, ci sa folosim nu stiu ce mulgatoare speciale. Ne comportam ca membrii unei satre care fac scandal ca puradeilor din batatura li s-a interzis sa mai umble in curul gol pe ulita. Ca asta-i traditia tiganeasca, ca unde s-a mai pomenit sa vezi pirande cu chiloti pe sub fuste sau puradei cu tricou pe ei. Pai, stiti unde s-a mai pomenit? Fix in Europa asta in care, va reamintesc, ne-am milogit sa intram. Cu ciobani, cu tigani, cu tarani, cu trintori, chiar si cu politicieni, hoti si ziaristi. (Integrare humanum est)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro