Important! A.J.F.P. Brăila acordă asistenţă contribuabililor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Important! A.J.F.P. Brăila acordă asistenţă contribuabililor

• este vorba despre  completarea, depunerea şi transmiterea Declaraţiei unice - Formular 212

 

Inspectorii fiscali ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila (AJFP Brăila) vor întreprinde mai multe acţiuni pentru a veni în sprijinul contribuabililor, persoane fizice, ce au obligaţia depunerii Declaraţiei unice (formular 212).

În acest sens, aceştia vor colabora cu primăriile (organe fiscale locale) din judeţul Brăila şi vor acorda asistenţă în vederea completării, depunerii şi transmiterii “Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”, cu domiciliul fiscal în localitatea în care îşi are sediul primăria şi nu există o unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Modalităţile pentru depunerea Declaraţiei unice sunt:

a) prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

- prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV), disponibil pe portalul www.anaf.ro ;

- prin intermediul serviciului “Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro , cu semnătură electronică calificată;

b) în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz).

Termenul de depunere a declaraţiei unice este până la data de 26 mai 2025 inclusiv, pentru veniturile realizate în anul 2024.

Pentru completarea si depunerea declarației unice, contribuabilii pot solicita asistență telefonică, în domeniul fiscal sau IT, la Call Center-ul ANAF la numărul de telefon -031.403.91.60 sau la sediul unităților fiscale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro