În vârstă de 25 de ani, brăileanul Valentin Prisacă, recidivist, a fost trimis în judecată sub două capete de acuzare (vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului), după ce a condus cu viteză excesivă maşina unui prieten, a pierdut controlul volanului şi a "plonjat" în curtea unei societăţi comerciale. Un tânăr care se afla în maşina brăileanului a fost la un pas de moarte, în accidentul terifiant fiind distruse sau avariate trei autoturisme. Culmea, după impactul distrugător, Prisacă a părăsit locul accidentului.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în după-amiaza zilei de 21 noiembrie 2012, ora 17:29, dispeceratul Poliţiei Rutiere a fost sesizat în legătură cu producerea unui grav accident de circulaţie pe B-dul Dorobanţilor, intersecţia cu strada Dezrobirii.
La locul faptei, poliţiştii au găsit autoturismul "Fiat Stilo" cu număr de Spania (0023 BZK) implicat în accident, care se afla în curtea SC "Autoventura" SRL, precum şi alte două autoturisme, marca "Volkswagen Golf" respectiv "Daewoo Tico", care prezentau avarii. Poliţiştii nu l-au găsit la locul accidentului pe şoferul care provocase evenimentul rutier, ci pe unul dintre pasageri care, grav rănit, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, transferat apoi la Spitalul "Bagdasar Arseni" din Bucureşti, pentru investigaţii medicale.
Autorul accidentului de pe B-dul Dorobanţi, Valentin Prisacă, s-a prezentat totuşi la poliţie, câteva ore mai târziu. Oamenii legii l-au testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ.
În localitate, cu 155 km/h!
Poliţiştii au refăcut filmul evenimentului rutier din noiembrie 2012, stabilind că, în ziua respectivă, Valentin Prisacă s-a decis să meargă la Galaţi împreună cu doi prieteni, Marius Liviu Ion şi Costel Bucur. Tinerii au urcat în autoturismul "Fiat Stilo", proprietatea numitei Yagmur Ene, prietena lui Marius. Singurul care avea permis de conducere era Prisacă Valentin, care a condus maşina până la Galaţi şi înapoi. Procurorul de caz precizează: "În momentul în care se deplasa pe B-dul Dorobanţilor, dinspre municipiul Galaţi către Calea Galaţi, din cazua vitezei excesive cu care inculpatul conducea maşina, la efectuarea manevrei de viraj dreapta, acesta a pierdut controlul volanului, a lovit gardul SC «Autoventura» SRL Brăila şi a intrat în curtea societăţii, unde a avariat două autoturisme care erau staţionate legal. În urma impactului, motorul s-a desprins de pe autoturism şi a fost proiectat în faţă, la o distanţă de patru metri".
Speriat de ceea ce făcuse, Prisacă şi-a lăsat prietenul rănit şi a fugit de la locul accidentului, prezentându-se în aceeaşi seară - în jurul orei 22:30 - la sediul poliţiei.
Potrivit Serviciului de Medicină Legală Judeţean Brăila, Marius Liviu Ion, tânărul rănit în accident, a suferit leziuni ce au necesitat 85 - 90 zile de îngrijiri medicale, rănile suferite punându-i viaţa în primejdie. Expertiza tehnică auto finalizată pe 24 mai 2014 a stabilit că, în momentele premergătoare accidentului, recidivistul Valentin Prisacă gonea cu 155 km/h în localitate. Când a virat dreapta, în curbă, Prisacă a pierdut controlul volanului şi a plojat în curtea firmei.