Cu ocazia Zilei Europene a Voluntariatului, sala mare a Prefecturii Brăila a găzduit cea de-a treia ediţie a concursului "Tânărul voluntar al anului", desfăşurat de către Asociaţia ANMRF Louis Pasteur - Club Voltin Brăila în parteneriat cu Instituţia Prefectului şi Centrul Europe Direct. Evenimentul inclus în proiectul EVS Enjoy the Volunteer Spirit desfăşurat de către Clubul Voltin Brăila s-a dorit a reprezenta celebrarea celor mai importante proiecte desfăşurate în municipiu pe tot parcursul anului 2011 şi un prilej de a premia cele mai merituoase echipe şi cei mai activi voluntari brăileni din acest an.
În cadrul celor două secţiuni, "Tânărul voluntar al anului" şi "Proiecte şi echipe de voluntari", s-au înscris anul acesta 12 concurenţi, reprezentanţi ai unor ONG-uri şi ai diferitelor instituţii şcolare brăilene. Juriul, condus de Adriana Vădeanu, preşedintele ANMRF Louis Pasteur - Club Voltin Brăila, a deliberat şi a stabilit câstigătorii. Astfel, la secţiunea "Tânărul voluntar al anului", premiul I i-a revenit Danei Cristina Ilie, de la Fundaţia "Trebuie", împreună cu titlul de "Tânărul voluntar brăilean al anului 2011", locurile II şi III revenindu-le pe rând Mihaelei Cârnu, de la Asociaţia "Anima Caste" şi Emiliei Neculai, de la Asociaţia Crucea Roşie. La secţiunea "Proiecte şi echipe de voluntari", distincţia de "Cel mai reprezentativ proiect al anului 2011" a fost câştigată de către "Ecobaza", proiect desfăşurat de către tinerii voluntari de la asociaţia "Pro Democraţia". Premiul special pentru merite deosebite în comunitatea brăileană a fost acordat voluntarilor europeni din echipa proiectului EVS Enjoy the Volunteer Spirit, Dragomir Balaktchiev (Bulgaria), Beatrice Brugia (Italia), Soraya Andrade (Portugalia) şi Mariell Raisma (Estonia), proiect desfăşurat de către ANMRF Louis Pasteur, Club Voltin Brăila. Premiile au constat în materiale promoţionale: cărţi despre Europa, tricouri, agende şi alte materiale ce promovează serviciul European de voluntariat în Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.