N-o să dezvolt deloc senzaţia pe care am avut-o, ci am să fiu frust. Atât celor care erau în sală, cât şi celor care, poate, nici n-au auzit cu ce se ocupă cupletul grotesc de tristă imagine, le aduc la cunoştinţă următoarele: în sala de spectacole din Casa Tineretului, în fiecare săptămână, se cântă prohodul Brăilei. Groparii care pun pământ peste oraş în timpul săptămânii se transformă în weekend în cioclii care-i udă florile de pe mormânt.
Hotărât lucru, Brăila nu are destin.
Dar ce presupune lipsa de destin? Iarăşi am să fiu scurt: lipsa de destin reprezintă lipsa de viziune politică. Iar viziunea politică nu se poate articula pe laşitate, bişniţăreală şi prostie monumentală. De 20 de ani nimeni nu ştie de unde a plecat şi încotro se îndreaptă. Haideţi să punem o întrebare care, în context, va fi simplificată. Nu ne vom mai întreba "de unde am plecat", ci "unde vrem să ajungem". Cum viaţa fiecăruia dintre noi este determinată de voinţa politică, întrebările legitime şi riguroase sunt următoarele: 1. Unde vrea să ajungă primarul?; 2. Unde vrea să ajungă preşedintele CJ?. Pe aceştia doi i-am ales până acum ca să ne reprezinte. Şi poate spune cineva unde vrea să ajungă Simionescu? Poate spune cineva unde vrea să ajungă Bunea Stancu? Poate cineva să determine, măcar cu aproximaţie, care ar fi obiectivul Brăilei pe termen lung? Dar pe termen scurt?
Am spus-o şi o voi mai spune: nu de gospodari are nevoie Brăila în fruntea ei, ci de oameni politici. Oameni care să gândescă bine, nu care să facă teoria parcului sau să se întrebe filosofic cum poate face umbră un copac la zece bănci sau care să numere dimineaţa hârtia igienică din instituţia pe care o conduce. Nu de gestionari are nevoie un oraş, căci sunt, slavă Domnului, pe toate drumurile, ci de oameni care să ia decizii politice. De chestiunile tehnice se ocupă funcţionarii, omul politic nu are decât opţiuni politice. El este atent la alte lucruri: taxează sau nu ceva, ce face cu banii obţinuţi din taxe, ce rezultate şi ce efecte generează un program în derulare, cum se pot identifica energii creative care, aparent, nu se văd, în ce sens se poate dezvolta un oraş, cum pune bazele unui mediu de afaceri, cum împacă vârfurile de putere create în urma investiţiilor, cum va schimba mentalitatea un anume gen de investiţie etc, etc, etc. A schimba şinele de tramvai şi a consolida Dorobanţiul sunt acţiuni lăudabile, dar nu reprezintă cine ştie ce mare lucru. Mentenanţa şi modernizarea sunt aspecte tehniciste, care nu dau identitate, sens, direcţie, ci doar mai pun nişte proptele la şandrama.
Poate să înjure cine vrea, dar adevărul ăsta este: Brăila este condusă de 20 de ani de diletanţi feroce, bişniţari cu aere de oameni de afaceri, de demagogi violenţi, de ţaţe care încă mai aruncă oliţa de noapte pe geam dimineaţa, de caţaveici cu gura mare şi creierul mic, de închipuiţi intelectuali spoiţi, cu facultăţi terminate pe manualele de mică publicitate.
Cine nu vrea să putrezească în racla asta construită cu migală de analfabeţii politic şi moral, de bâlbâiţii ăştia pe care scrie cu litere mari FALIMENT, să iasă la bătaie. Cu nume, cu idei clare, cu hotărâre. Nimic nu s-a făcut în lumea asta fără risc, curaj şi sacrificiu.
Ieşiţi la bătaie, dacă nu vreţi să putreziţi!
Preşedintele juriului - nimeni altul decât Primarul-Formulă, utecistul Simionescu. Unul dintre membri - secretarul judeţului, Nicu Filote. Printre ei, şi două personaje interesante: o doamnă căreia nu i-am reţinut numele (îmi cer scuze!) şi directorul adjunct al Liceului de Artă, domnul Filip.
