Ia pomana, neamule! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ia pomana, neamule!

Nu ai serviciu, nu ai niciun venit, dar soţul /soţia are un salariu cu multe zerouri, ori chiar e patron/patroană astfel încât cămara vă e plină şi practic n-ai avea nevoie de nimic? Mai gândeşte-te! Poate, totuşi, vreo două pungi cu faină, două de mălai, nişte spaghete, bulion ori conserve ar mai încăpea printre rafturi. Nu de alta, dar Guvernul României chiar vrea, dacă tot nu e din "buzunarul" lui, să te cadorisească anul acesta cu vreo 18 kilograme de alimente. De unde? Evident din ajutoarele comunitare.
Deci, liber la alimentele de la Uniunea Europeană! Orice persoană cu venit individual sub 450 de lei, indiferent de statut ori situaţia financiară familială, are dreptul, din acest an, la sprijinul comunitar. Pare incredibil, dar chiar aşa stau lucrurile: o modificare recentă a legislaţiei în domeniu vine să coboare pragul minim de eligibilitate, permiţând, de exemplu, situaţii aberante în care soţia casnică poate să primească, fără probleme pachetul cu alimente, deşi soţul are un salariu de, să zicem, 3.000 lei. Până acum procedura în baza căreia se dădea OK-ul pentru acest ajutor pornea de la un calcul care îngloba veniturile familiei, raportat la numărul de persoane. Acum legiuitorul vorbeşte clar despre venit per persoană. Totul a ieşit la iveală după ce un brăilean a vrut să acceseze acest ajutor cu alimentele de la UE , dar a fost refuzat de cei de la Asistenţa Socială Brăila, care insistau că ar fi valabilă vechea modalitate de calcul. Într-un final, funcţionarii publici s-au lămurit că omul avea dreptate, au revenit asupra deciziei şi l-au declarat eligibil. A fost nevoie însă şi de intervenţia primarului, care a confirmat practic că omul avea dreptate să ceară şi să primească pachetul alimentar. Rămâne de văzut dacă, în noile condiţii, ajutoarele alimentare comandate de autoritatea locală vor ajunge pentru toţi brăilenii care, LEGAL au dreptul să-l primească.

Liber la alimente!

Săptămâna aceasta a început distribuirea ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană. Mii de brăileni ar urma să beneficieze de aceste produse. Asta dacă nu luăm în considerare şi noua categorie introdusă de anul acesta, cea a persoanelor ale căror venituri, atenţie, individuale, sunt de până la 450 de lei, inclusiv.
Tocmai această nouă categorie de beneficiari introdusă a stârnit nemulţumiri în rândul brăilenilor care s-ar încadra în noile prevederi, dar le-au "tăiat macaroana" Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Brăila. De fapt, instituţia a dat o interpretare greşită HG 627/2015 privind implementarea Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, în sensul că a stabilit că pragul de 450 lei nu se referă la venitul per persoană, ci per familie.
Pe adresa redacţiei am primit o sezizare de la un cititor care se plânge că DAS Brăila ar defavoriza o întreagă categorie de persoane.
"În data de 16 iunie 2016, DAS Brăila a dat un comunicat care apare pe site-ul lor referitor la începerea distribuirii ajutoarelor alimentare. Mai nou, în categoria de persoane defavorizate a fost introdusă de către legiuitor o nouă categorie de persoane, şi anume persoanele cu venituri sub 450 lei/lună. După cum se vede, legea prevede o singură condiţie pentru acordarea ajutorului şi anume persoanele care au venituri de sub 450 lei/lună. Numai că, ce să vezi, comunicatul dat de DAS Brăila a mai introdus o condiţie de la sine putere contrar art. 3 alin. (1) lit. h) şi anume condiţia ca media veniturilor tuturor membrilor de familie să fie sub 450 lei/lună. Ori art. 3 alin. (1) lit. h) este foarte clar în această privinţă şi se referă doar la persoanele care au sub 450 lei/lună şi nu la media veniturilor tuturor membrilor de familie. Mai mult decât atât, nu există nici un alt text de lege care să pună şi această condiţie suplimentară aşa cum se specifică în comunicat", se precizează în sesizarea primită.

Ce prevede legea?

În forma updatată, legislaţia privind implementarea Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate indică 8 categorii, printre care şi "persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450lei/lună/persoană, inclusiv, şi nu se încadrează în niciuna dintre celelalte categorii".
Cel care ne-a reclamat situaţia spune că a cerut lămuriri în legătură cu această situaţie conducerii Direcţiei. "Le-am cerut să-mi spună concret textul de lege care introduce această condiţie suplimentară (privind venitul pe membru de familie - n.r.) şi nu mi-au dat acest text pentru că nu există. Au spus că e vorba doar de interpretarea acestui art. 3 alin. (1) lit. h) care spune într-adevar «persoanele», dar mai departe spune «...450 lei/lună/persoană». DAS Brăila a motivat că acest «450 lei pe lună per persoană» le-a indicat faptul că ar fi vorba de familie şi nu de persoană. Această explicaţie frizează orice logică pentru că textul spune foarte clar «persoanele» şi nu «familia». Oare legiuitorul dacă s-ar fi referit la familie nu scria oare familia şi nu persoanele aşa cum apare în textul de lege?" a mai adăugat brăileanul, concluzionând că interpretarea dată de DAS Brăila este eronată, iar rezultatul este defavorizarea unei întregi categorii de persoane beneficiare. "I-am întrebat, şomerii beneficiază de acest ajutor, fără să li se ia în calcul şi veniturile familiei? Răspunsul a fost deloc surprinzator «Da!». Şi atunci care este logica? De ce la şomerii sub 450 lei/lună nu se iau în calcul veniturile familiei şi la cei cu venituri sub 450 lei/lună se iau în calcul? Probabil că în acest caz şomerii «pot trăi şi în afara familiei», iar cei cu venituri sub 450 lei nu", a comentat ironic reclamantul.

"Legea asta este făcută cu picioarele, nu cu capul"

Pentru a clarifica lucrurile, reporterii "Obiectiv" au cerut un punct de vedere conducerii DAS Brăila în legătură cu această situaţie. Numai că, între timp, funcţionarii ceruseră deja un punct de vedere lămuritor de la Bucureşti şi, surpriză, Centrala i-a dat dreptate reclamantului. "Sunt două situaţii, legea asta este făcută cu picioarele, nu cu capul. (Guvernul Ponta este autorul acestei HG - n.n) Până la lit. h) se ia în calcul pe membru de familie, iar la lit. h) de persoană. Se bat cap în cap două lucruri. Deci se ia pe persoană, e corect. Toată lumea care nu are niciun venit sau care are venituri până la 450 de lei pe persoană beneficiază de ajutoare. Trebuie să nu ai niciun venit sau să fie până la 450 de lei. NU este pe membru de familie. Am sunat la Bucureşti, am vorbit la minister şi punctul lor de vedere oficial e că se ia pe persoană, nu pe membru de familie. S-a rezolvat situaţia, i-am explicat şi dumnealui şi s-a liniştit", ne-a declarat Nicoleta Oancea, şeful Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila.
Aşadar, absolut toate persoanele care au venituri până la 450 de lei au dreptul de a primi aceste pachete cu alimente, întrucât interpretarea corectă este că se ia în calcul venitul per persoană şi nu per membru de familie. Spre exemplu, dacă într-o familie soţul câştigă 3.000 de lei pe lună, iar soţia este casnică şi nu are niciun venit, aceasta beneficiază de ajutoare alimentare.
Exemplul de mai sus ne-a fost confirmat şi de fostul primar Aurel Simionescu: "Este per persoană, nu este pe familie. Persoanele cu venituri până în 450 de lei trebuie să aducă un document cu veniturile proprii. Nu are importanţă cât câştigă restul membrilor din familie".
Prin urmare, singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească aceste persoane ca să intre în posesia pachetelor cu alimente comunitare este să facă o dovadă cu nu au venituri peste 450 de lei pe lună.
"Sper ca DAS Brăila să se aplece mai mult asupra textelor de lege şi dacă nu sunt în stare să dea o interpretare corectă unei legi atunci să angajeze jurişti capabili care pot să facă acest lucru şi să nu mai vadă cai verzi acolo unde de fapt sunt maro. (...) Mai mult, am căutat la direcţiile de asistenţă din ţară şi nu există condiţia impusă de cei de la Brăila. Este vorba, de exemplu, despre Iaşi. Primăria Iaşi funcţionează după alte legi?", se întreabă retoric brăileanul.
Totuşi, se ridică o întrebare: "sunt suficiente pachetele de alimente comandate de autorităţile locale, date fiind recentele modificări de legislaţie care lărgesc arealul categoriilor sociale care se încadrează la acest sprijin?". Este foarte posibil ca răspunsul să fie da, mai ales că în anii trecuţi sute de beneficiari n-au venit să-şi ridice pachetele, iar autorităţile au fost nevoite să le redistribuie celor care au mai primit o dată alimentele de la UE.

În ce constau ajutoarele alimentare

Din experienţa anilor trecuţi, nu toate persoanele eligibile să primească ajutoare alimentare vin să ridice aceste produse. Din informaţiile furnizate de DAS Brăila, anul trecut, în prima etapă, puţin peste jumătăte dintre beneficiari veniseră să ridice aceste produse, astfel că a fost nevoie de o redistribuire a lor.
Reamintim că pachetele alimentare cuprind 4 litri de ulei, 2 kg de zahăr, 2 de făină, 4 kg de mălai, 2 kg orez, 2 pungi de paste făinoase, 2 conserve carne de vită, 2 conserve pate de ficat, 2 conserve de pastă de tomate şi 2 pungi de fasole. În total, 17,6 kg de produse alimentare vor ajunge la brăilenii defavorizaţi, iar livrarea lor se va face în două cutii de carton de 8,8 kg.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro