Ia cu apă şi cu sare, neamule! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ia cu apă şi cu sare, neamule!

Sincer, mă gândeam eu că ceva e în neregulă, am găsit deseori în punga vidată sau caserola de carne inexplicabil de multă apă, dar că nesimţirea poate ajunge până aici - să o umfle cu 50% - zău dacă am crezut! Şi, totuşi, aceasta e carnea pe care o cumpărăm din comerţ, specialiştii intervievaţi explicând că în toate unităţile de profil din România există o asemenea maşinărie. Fie că e vorba de porc, vită sau pui. Toate acestea ca o reconfirmare a raportului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, care a arătat că din cele 576 de eşantioane de carne supuse analizelor de laborator, 42% au fost neconforme, în sensul de injectate în exces cu apă, sare şi amidon.

După ce am văzut experimentul, m-am gândit imediat: trebuie musai să-mi revizuiesc preferinţele culinare. Ok, dar ce să mănânc? Carnea, am văzut. Legumele şi frunctele sunt pline de reziduuri de pesticide, laptele şi produsele lactate sunt pline de apă, sare, untură, aditivi şi făină, ouăle provin de la găini stresate. Să ne întoarcem acum la natură, să ne pregătim fiecare în propria gospodărie cele necesare e o utopie. Şi atunci?
Oricât ar părea de dezarmant, soluţii există. Uniunea Europeană are deja eleborate o serie de norme şi legi privind protejarea consumatorului. Doar că acestea ar trebui şi respectate. Pentru că, de fapt, în toate exemplele de mai sus nu este vorba decât despre EXCESE.
Primii vinovaţi sunt producătorii, care din dorinţa de profit cât mai mare, de înavuţire rapidă, nu au scrupule. Dar la fel de vinovaţi sunt şi cei care ar trebui să-i supravegheze şi să-i sancţioneze. Dacă măcar ei şi-ar face treaba, subiectul acesta nici n-ar fi existat. Dar aţi văzut vreodată vreun inspector să iasă în presă şi să spună tranşant: la producătorul "X" am găsit următoarele nereguli; producătorului "Y" i-a fost ridicată licenţa de fabricaţie deoarece... Niciodată. Ne dau procente, ne dau cantităţi, dar niciodată concret CINE. Şi atunci, despre ce vorbim?
Vorbim, de fapt, despre nişte nemernici care ne vând nouă apă cu sare la 25 - 30 lei kilogramul, bani din care, însă, se pot hrăni sănătos şi ei, dar şi inspectorul ANPC, şi cel DSVSA, şi fiscul, şi garda şi câţi alţii.

P. S. Exact în urmă cu un an, sub titlul "Demolatorii de mituri", publicam în ziarul "Obiectiv" un interviu realizat cu doi dintre specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), respectiv Gicu Drăgan, director executiv şi Niţă Caragaţă, şeful Serviciului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară. Unul dintre "miturile" despre care i-am rugat să-mi vorbească şi, eventual, să-l demoleze, a fost legat de prezenţa în exces, în anumite produse din carne, a apei, sării şi condimentelor. "Deficienţe de fabricaţie" a fost singura explicaţie a celor doi, adăugând că pentru înlăturarea oricăror suspiciuni "cel mai simplu e să vă adresaţi specialiştilor noştri. Laboratorul pe care îl avem acum la dispoziţie poate depista aproape orice deficienţă".
Ei, bine, mă gândesc, ce ar fi dacă de acum înainte, la fiecare suspiciune, m-aş prezenta cu produsul la laborator. Şi eu, şi tu, şi tu... Poate asaltaţi de atâtea probe, când vor merge în control, le-o sări şi inspectorilor sarea asta-n ochi, să-i usture. Aşa cum ne ustură şi pe noi, rău de tot, la buzunare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro