Se pare că reverberaţiile cuibului de pe Kisellef au ajuns până şi la Brăila, deoarece în rândul celor care militează pentru demiterea lui Geoană se înscrie acum şi primarul oraşului, Aurel Simionescu, recunoscut pentru fidelitatea lui minuţioasă faţă de aparatul decizional al Centrului PSD. Chiar zilele trecute, Simionescu, încordându-şi pectoralii politici, a găsit circumstanţele necesare pentru a "rupe tăcerea". Acesta a declarat că singura alternativă pentru Geoană la ora actuală este demisia de onoare. Dacă şi Aurel Simionescu a ajuns la această concluzie, atunci nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să privim cum în zilele următoare "farul de serviciu" al pesedeilor, alias Mircea Geoană, va fi demontat.
Sincer, simt un fel de milă pentru Mircea Geoană, la fel cum simt şi un soi de scârbă pentru specia lui de politician. Ei bine, acestea fiind spuse, cu o singură dilemă am rămas în guşă la sfârşitul acestor alegeri. Oare ce-l doare mai tare pe Mircea Geoană: faptul că a fost înfrânt de către Traian Băsescu sau faptul că a ratat şansa de a-i demonstra lui Iliescu că nu este "Prostănacul"?
I se va spune tot "Prostănacul"?
(secondat apoi de Năstase şi Mitrea pe blogurile lor personale), a ordonat întocmirea unei "radiografii" politice în cadrul partidului, adică i-a sugerat, într-un limbaj tehnic, lui Mircea Geoană că ar cam fi cazul să-şi depună demisia. Deoarece, se ştie, PSD-ul - pentru a-l cita pe Vladimir Tismăneanu - "nu este un club (o famiglia) în care se răsplăteşte eşecul, ba dimpotrivă". Aşadar, Mircea Geoană ar trebui să-şi pună centura de siguranţă, pentru că impacturile frontale nu s-au sfârşit. Mai sunt câteva ziduri de luat în bot. Şi este şi normal să se întâmple aşa ceva, căci, dacă veţi privi o secundă dincolo de fumul umorilor politice, veţi observa că ceea ce se întâmplă la ora actuală cu Mircea Geoană nu e un joculeţ mârşav al destinului din care acesta să iasă în postura unui politician mesianic, dar cu vocaţia rateului curgându-i prin vene (cum încearcă domnia sa să ne convingă), ci este, ca să fac un calambur, o consecinţă firească a firescului. E firesc ca, din moment ce te prezinţi doar ca un diletant ciudos, complexat şi adept al bâlciului comunistoid, cum este Mircea Geoană din punctul meu de vedere, lecţia de politică predată de Traian Băsescu în cele două confruntări publice să aibă efectul unei lovituri de ciocan peste cerebel. E firesc ca, după ce crezi că a face politică înseamnă doar a saluta "părinteşte" poporul, a face gargară cu retorica veroasă a unui paşoptist şi a defila "cool" precum Obama pe iarba dulce de la Casa Albă, realitatea să treacă peste tine ca un Panzer şi să descoperi că, de fapt, politica e o chestiune serioasă, o artă a bărbăţiei, un bestiar polemic, că - aşa cum spune Raymond Aron - în politică trebuie să câştigi sau să nu faci politică. În fine, ar fi firesc ca, după toate gafele comise şi după toate manipulaţiunile staliniste la care a subsemnat, Mircea Geoană să fie trecut, în momentul de faţă, în mentalul colectiv, la capitolul SINUCIŞI POLITIC. Şi acolo să rămână, fără oferta unei reabilitări morale. Numai că suntem în galaxia Românarius, iar firescul e cel mai adesea aici maneaua unei utopii.
