Hibe ascunse | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hibe ascunse

Dar nu această categorie "aparte" vreau s-o supun atenţiei în acest caz, ci una foarte "specială", cea a asfaltatorilor "astupători" de găuri în şosele. De 20 de ani asistăm la plombarea, răsplombarea, răs-răsplombarea şamd a drumurilor din municipiu şi judeţ, ceea ce a condus la cheltuieli astronomice din bani publici. Aşa a făcut avere "Telbra", o societate care, la înfiinţare, n-avea nimic. Niciun utilaj. Zero barat. A avut, în schimb, contracte date de "Tataia" şi, închiriind utilaje de la SC "Drumuri şi Poduri", nea' Duţu, patronul, s-a făcut om. Huzurul cu plombatul găurilor a continuat şi pe vremea lui Cibu, nea' Duţu primind pe bună dreptate titulatura de regele plombelor. În mandatul lui Cibu, în schimb, s-a ridicat vertiginos un nou asfaltator, "Armax", firmă administrată de soţii Crăciun, un cuplu apropiat fostului primar, pe atunci liberal. A căzut Cibu, a căzut şi cifra de afaceri a firmei "Armax" şi, pe fondul crizei, a ajuns în pragul falimentului fără "sprijinul" contractelor de asfaltare pe bani publici. Gurile rele spun că firma "Armax" a picat cu totul în dizgraţie la licitaţii deoarece ar fi pus ochii pe ea nimeni altul decât Gheorghe Bunea Stancu, interesat să aibă propria societate de astupat găuri. Până una alta, anii de când Stancu a devenit preşedinte al CJ s-au remarcat, printre altele, prin ascensiunea de invidiat a firmei gălăţene "Tancrad", care a câştigat licitaţie după licitaţie. Chiar zilele trecute, asocierea "Tancrad" şi alţii a pus mâna pe contractul Dorobanţi, unde miza este uriaşă: de zeci de milioane de euro. Cu alte cuvinte, de când Simionescu a câştigat primăria, iar Stancu a rămas preşedinte de CJ încă un mandat, "Tancrad" l-a detronat pe Duţu, devenind, de departe, regele plombelor în municipiu şi judeţ. Explicaţia oficială pentru aceste reuşite care se mulează perfect pe "simpatiile" şefilor administraţiei publice locale este aceea că firmele cu pricina ar fi oferit în perioadele respective oferta cea mai bună, judecată nu neapărat după preţ, ci "coroborat" cu garanţia de participare şi de execuţie. Hai nu serios! Halal garanţie de execuţie. De pildă, pe şoseaua Baldovineşti unde la doar două săptămâni de la "plombare" au reapărut gropile! Sigur, exemplele sunt atât de multe încât o contabilizare exactă devine o operaţiune imposibilă. Culmea este însă alta: principalii apărători ai firmelor care pun plombe azi ca să aibă ce astupa mâine sunt nimeni alţii decât cei plătiţi din banii noştri să controleze "garanţia de execuţie". "Au fost temperaturi foarte scăzute ce au provocat îngheţ până la adâncimi de 80 de centimetri, fapt ce a dus la apariţia unor hibe ascunse în fundaţia străzii. Acestea s-au manifestat după efectuarea reparaţiilor prin plombări, provocând inevitabil apariţia unor gropi", este explicaţia dată zilele trecute de Vasile Trandafir, funcţionar în cadrul Biroului Monitorizări Lucrări Publice al Primăriei Brăila, cu privire la gropile de pe şoseaua Baldovineşti. Dintr-un punct de vedere, chiar îl cred pe Trandafir: există hibe ascunse, dar nu în fundaţia străzilor, ci în administraţia publică locală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro