Tu, cetăţean oarecare al acestei ţări, care nu furi, nu înşeli, nu iei şpagă, nu faci mânării prin licitaţii, nu-ţi construieşti palate pe bani murdari, nu-ţi cocoţi copiii, nepoţii, amantele pe tot felul de funcţii pentru care nu au nicio pregătire. Tu, cetăţean oarecare, ce îţi petreci vacanţele (dacă ţi le permiţi şi pe alea) la cort sau în pensiuni de una, două margarete şi nu pleci în concedii exotice ca bonusuri la nişte contracte servite, păguboase. Tu, cetăţean oarecare, ce îţi câştigi pâinea cu trudă, care îţi duci lună de lună mai bine de jumătate de salariu la bănci, care îţi rupi de la gură ca să-ţi întreţii copilul într-o facultate, care, în caz de boală, apelezi la mila prietenilor sau a rudelor. Tu, cetăţean oarecare, ce îţi drămuieşti zi de zi fiecare cheltuială şi nu mai ştii cum să-ţi împarţi salariul între datorii, facturi, mâncare, taxe şi impozite. Da, tu, cetăţene oarecare al acestei ţări, tresari când auzi în miez de noapte sirena unei ambulanţe gândindu-te că poate e poliţia şi o să te găsească zorii zilei pe un pat din arest? Chiar îţi faci seara griji că nu ştii unde o să dormi peste noapte, că o să fii săltat din pat şi dus sub clar de lună cu cătuşe la DNA? Ai astfel de gânduri? Te macină astfel de temeri?
Ei bine, dacă NU, iar seara la culcare pui liniştit capul pe pernă şi la orice zgomot de sirenă te gândeşti doar că încă un amărât va ajunge la urgenţe, unde va sta cu orele până va fi văzut de un medic, că încă un amărât va fi obligat să suporte mizeria şi sărăcia din spitale, ba mai mult, răsufli uşurat când constaţi că nu-i salvare ci doar o maşină de poliţie care îşi face treaba, ei bine, tu, cetăţean oarecare, află că eşti TOTAL RUPT DE REALITATE. Şi, ca urmare, n-ai niciun drept să-ţi dai cu părerea. Abia când o să simţi pe propria piele teama de lege, abia când o să înţelegi calvarul nopţilor nedormite de frica puşcăriei, abia atunci să critici, să judeci, să înjuri actuala putere. Căci, ştii ce nu ai înţeles tu, cetăţean oarecare, până acum? În România corectitudinea, cinstea, onoarea nu mai sunt virtuţi, ci defecte grave, amplificate, susţinute şi promovate de statul paralel. În statul de drept, condus de PSD - ALDE – UDMR cei ce nu pricep toate astea: “sunt total rupţi de realitatea românească”, căci “habar nu au cum e să te cheme pe la DNA, să nu ştii unde o să dormi la noapte, cum e să te pască puşcăria sau cum e să tresari în miez de noapte, ori de câte ori auzi o sirenă de ambulanţă. Să se pună în pielea noastră şi abia atunci să-şi dea cu părerea!”. Asta-i realitatea românească, domnilor, a tunat şi fulgerat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, preşedintele Senatului României, adică al doilea om în statul de drept şi chiar posibil viitor candidat la preşedinţia României.
Înţelegeţi? Astea sunt adevăratele frământări ale politicienilor puterii, asta e marea lor durere, strigată în cele patru zări. Aceasta e realitatea lor. Iar cine nu rezonează cu aceste frământări e un nenorocit plătit, fascist, şobolan, sorosist, care se lasă minţit şi cumpărat de statul paralel. Acel stat care vrea să nenorocească România, să o vândă străinilor, să o aservească puterii oculte mondiale care ne va transforma în sclavi. Pui seara capul liniştit pe pernă? Să-ţi fie ruşine! Eşti naiv, manipulat, complet rupt de realitate, iar inteligenţa ta ridică serioase semne de întrebare, căci, grăieşte din nou Tăriceanu, “Cu toţii ne-am angajat să milităm pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, pentru ceea ce se numeşte democraţie, pentru ceea ce se numeşte statul de drept, pentru ceea ce se numeşte justiţie corectă, echilibrată. De aceea, sunt dezamăgit şi am un gust amar când văd tineri care merg chiar la manifestări publice unde parcă militează pentru slava instituţiilor represive ale statului, căci atât înţeleg ei din ceea ce înseamnă o ţară europeană, o ţară liberă, o ţară democrată”.
Aşa că tu, cetăţeanule oarecare, dacă nu înţelegi că o ţară democrată înseamnă o ţară în care TREBUIE să dormi liniştit noaptea şi să nu mai tresari la orice vuiet de sirenă, chit că furi, minţi, jigneşti, faci averi din şpăgi, cumperi, vinzi şi închei contracte după bunul plac, e clar că eşti doar un şobolan, un trădător de neam şi ţară, care vrei să faci din România „o prizonieră totală a statului paralel”.