Impresionată de poveştile celor doi copii, şi echipa cotidianului "Obiectiv - Vocea Brailei" a decis să lanseze o campanie de strângere de fonduri. Aşadar, în afara celor patru conturi în care puteţi face donaţii, zilnic, de luni până vineri, la sediul ziarului nostru, între orele 9.30 şi 16.30, un redactor va fi la dispoziţia dumneavoastră. Puteţi dona orice sumă, numele şi suma donată fiind publicate în ediţia din ziua următoare.
Până în prezent, la sediul redacţiei noastre, s-a strâns suma de 1.240 lei, adică 12,4 milioane de lei vechi.
Din această sumă, ieri am înmânat 9 milioane lei celor două mămici, pentru a putea plăti taxa de înscriere în baza căreia fundaţia din Galaţi, care colaborează cu clinica de chirurgie din Cişinău, poate începe formalităţile în vederea programării copiilor pentru operaţie.