Impresionată de poveştile celor doi copii, şi echipa cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei" a decis să lanseze o campanie de strângere de fonduri. Aşadar, în afara celor patru conturi în care puteţi face donaţii, zilnic, de luni până vineri, la sediul ziarului nostru, între orele 9.30 şi 16.30, un redactor va fi la dispoziţia dumneavoastră. Puteţi dona orice sumă, numele şi suma donată fiind publicate în ediţia din ziua următoare. Până în prezent, s-a strâns suma de 3.010 lei, adică 30,1 milioane de lei vechi.
Precizăm că Nicolas şi Mihaela au fost programaţi pentru operaţie la Clinica Gynesource din Chişinău, pe data de de 21 octombrie 2009, fapt confirmat de scrisoarea medicală, iar intervenţia chirurgicală nu poate fi amânată.