Lume, lume, hai la picnic! Hai să întindem cea mai mare masă câmpenească, cea mai neconvenţională, una cum nu s-a mai văzut în România. Luaţi-vă părinţii şi copiii, sunaţi-vă prietenii, înarmaţi-vă cu fleici şi cotlete, cu mici şi bere, cu mingi de-o miuţă ori fluturaşi de badminton, nu uitaţi tablele, zarurile, pietrele de remi şi cărţile de-o şeptică şi să încingem grătarele în cea mai ciudată şi trăsnită ieşeală la iarbă verde care s-a pus vreodată la cale la Brăila. Nu avem tarif de intrare ori campare, singura codiţie, pe fiecare grătar să fie o costiţă şi doi mici în plus cu care să ne ospătăm invitaţii de onoare: primarul şi cei doi viceprimari, preşedintele CJ şi cei doi vicepreşedinţi, dar şi parlamentarii de Brăila.
Eu am lansat deja către ei invitaţiile, singurul care a răspuns prezent până acum fiind Mihai Tudose, fostul premier, care s-a jurat pe roşu că o să ajungă la timp, chiar de va fi nevoit să spargă barierele de la Drajna, că doar n-o să stea el, ditamai omu', câte 45 de minute după coada fiecărui tren. A mai răspuns la telefon şi Emilia Meiroşu, dar nu e încă sigură, căci nu i-ar plăcea să vină cu mâna goală. Aşa că ia în calcul să aducă nişte elevi voluntari, care să distribuie saci menajeri, astfel încât, la sfârşit, să ne adunăm civilizat resturile. Nu are încă finanţare pentru saci, dar o să-i abordeze pe Nicu Niţă şi Ion Rotaru, la care, deşi ştie că au arici în buzunare, o să insiste asupra importanţei civice a acestei manifestări. Şi crede că o să-i înduplece, deoarce e convinsă că, în ciuda a tot, în raftul cel mai de sus al inimii lor sunt oameni buni şi sensibili. Un sms cu „vorbim mai târziu” mi-a trimis şi primarul Dragomir, despre care am aflat pe surse că era în proaspăta pădurice de la Lacu Dulce. Cică se duce şi udă zilnic zona şi stă de vorbă cu salcâmii, îi roagă să crească mai repede, poate iese de-o umbră, măcar una anemică, până la următoarele alegeri, ca să se poată lăuda în campanie că a făcut pentru brăileni ceea ce niciun alt edil nu a realizat: un loc de picnic ca-n poveşti, strategic amplasat, între calea ferată şi un cartier. La care, culmea ironiei, ca să ajungi trebuie să treci de drumul hoţilor.
Dar, uite, m-am luat cu poveştile şi am uitat să vă spun locul în care ne putem întâlni acum şi, de fapt, de aici înainte până mai creşte păduricea primarului. Păi, pe principiul „dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed”, m-am gândit că cel mai tare loc posibil pentru o asemenea adunare ar fi chiar platoul din faţa Palatului Administrativ. Am zis că, dacă autorităţile nu sunt capabile să ne pună la dispoziţie, conform legii, un loc special amenajat pentru grătare, poate n-ar fi rău să le ducem noi fumul sub nas. Poate la simţul olfactiv sunt mai sensibili. Eu aşa socotesc. Avem spaţiu berechet, avem verdeaţă, avem copaci, avem soare, până şi apă avem la discreţie. Apropo, luaţi-vă în rucsac şi costumul de baie. Căci, de va fi vreme bună, după ce ne spălăm blidele în fântâniţele de pe esplanadă, degresăm cu nişte axion şi trecem şi la marea bălăceală. Asta e!, dacă în altă parte nu avem unde, ne descurcăm şi noi cum putem. Căci, de râsul curcilor, cu Dunărea la picioare, în tot oraşul nu e amenajată o amărâtă de plajă.
Concluzia: în bătaie de joc ne tratează, în bătaie de joc scriu şi eu.
Căci asta nu vreţi voi, aleşilor, să înţelegeţi: dincolo de ferestrele palatului, dincolo de conturile voastre grase şi mega-afacerile pe care le clociţi numai în interesul şi câştigul vostru, mai există un fel de viaţă. Una fără vile luxoase, restaurante cu masterchefi, hoteluri de 5 stele fix pe malul mării ori staţiuni de fiţe. Da, domnule primar, domnule preşedinte de CJ, domnule director de direcţie silvică, de mediu, de ape, de gospodărire locală şi care oţi mai fi cu drept de semnătură pe acolo, incredibil, dar mai există o categorie de populaţie, numeroasă, dar complet ignorată între campanii - cum îi spuneţi voi fraierimea - care nu-şi permite să plece din Brăila în weekenduri, care nu-şi permite mini-vacanţe, concedii, nici măcar să ia masa prin restaurante sau la terase. O categorie pentru care singurul refugiu pe caniculă şi sigura scăpare din monotonia cartierelor de betoane încinse era ieşirea la iarbă verde. Acum nici pe asta nu o mai au, că faza aia cu tabăra de copii, e frecţie la picior de lemn. Să fim serioşi, aia e doar o iluzie, e mutarea dintr-un furnicar într-un alt furnicar. Şi nu mai veniţi cu explicaţii penibile că nu şi-a dat acordul nu ştiu cine. Dacă nu în pădure, unde aţi vrea să fie loc de picnic! Că doar în celelalte oraşe n-or fi amenajate pe acoperişuri de bloc.
Mi-e silă de atâtea minţi încuiate şi egoiste. Dar şi odihnite, căci brăileanul tace şi înghite umilinţa, iar în lehamitea lui s-a obişnuit să joace după cum i se cântă. Chiar sunt curioasă ce paşi vor alege pentru hitul săptămânii viitoare: „Râde iarăşi primăvara/ Peste câmpuri, peste plai/ Veselia umple ţara/ C-a venit Întâi de Mai!”.
