Reamintim că, în baza OUG nr. 37/2009, toţi şefii serviciilor deconcentrate din instituţiile publice au primit la finele săptămânii trecute decizii de demitere. La expirarea termenului de 32 de zile, prevăzut de ordonanţă, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale vor fi conduse de un director coordonator, ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi. Aceştia sunt numiţi prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.