Desigur, orice stat are nevoie de funcţionari. Nici nu poate fi conceput că o ţară poate funcţiona fără angajaţii la stat – de la medici la poliţişti şi de la profesori la funcţionarii din administraţia publică.
Şi totuşi, ca guvern, să-ţi îndrepţi aproape întregul program de acţiuni în favoarea bugetarilor şi pensionarilor, neglijând aproape complet mediul privat, nu este deloc în regulă. Înţeleg strategia PSD, de a-şi fideliza bugetarii şi pensionarii, ceea ce i-ar putea asigura, mai departe, o majoritate confortabilă la Putere, dar pe termen lung se va dovedi o strategie sinucigaşă. Şi nu doar pentru PSD, ci pentru România.
Pentru că statul, Puterea, guvernul, bugetul, nu pot fi susţinute fără mediul privat, După cum „Obiectiv” a şi demonstrat, sectorul privat – angajaţi şi angajatori deopotrivă - reprezintă adevăratul motor al economiei şi, implicit, al întregii societăţi. Să vorbeşti aproape în fiecare zi despre cât de mult vor creşte salariile bugetarilor, fără să ai şi vreo strategie de susţinere a sectorului privat, este deja aroganţă. Pentru că toate aceste majorări de salarii şi pensii se pot face doar pe spatele mediului privat, şi aşa cocoşat destul de mult. Majorarea continuă a salariului minim pe economie nu este cu adevărat o soluţie – la un moment dat, bula se va sparge şi ori vor exploda preţurile, ori se vor închide mii de mici afaceri (generând zeci de mii de şomeri), ori sute de mii de angajaţi vor figura cu contracte de doar 4 - 6 ore pe zi. Deja, de vreo doi ani, salariile medii în sistemul public sunt mai mari decât cele din sectorul privat. Faţă de companiile cu capital românesc, lefurile la stat sunt deja uriaşe.
Explicaţia ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, potrivit căreia este normal ca în sistemul public salariile să fie mai mari, deoarece 95% dintre angajaţi au studii superioare, este penibilă. S-a gândit oare madam Olguţa câţi absolvenţi de facultate muncesc în mediul privat, având ocupaţii inferioare calificării lor? Nu, nu cred că s-a gândit. Şi asta doar pentru că n-au avut şansa de a avea o rudă bugetar sau un sprijin politic – oricât de mic. Realizează oare madam Olguţa şi toţi cei care gândesc precum ea că în sectorul privat există o permanentă competiţie, evaluare, un raport al cererii şi ofertei şi că fiecare angajat trebuie să-şi dovedească mereu competenţele şi să-şi justifice mereu banii încasaţi, la fel cum fiecare angajator trebuie să-şi cântărească orice decizie privind angajarea ori păstrarea unui salariat, cum să-l stimuleze, cum să-l motiveze şi cum să-i asigure lună de lună leafa? Nu, nu realizează. Nici nu cred că înţelege ministrul Muncii că în sistemul public nu există o competiţie între angajaţi, nu există dezvoltat un mediu al profesionalismului şi al eficienţei, cel puţin nu la acelaşi nivel precum în mediul privat. Ca să nu mai vorbesc despre modul în care se fac majoritatea angajărilor la stat şi despre gradul de nepotism existent în instituţiile publice!
Totuşi, Guvernul este al României şi, implicit, al tuturor românilor, nu unul doar al bugetarilor, pensionarilor şi eventual al asistaţilor social. Să tot promiţi zilnic majorări de pensii şi salarii la stat, tu însuţi fiind plătit, ca ministru sau prim-ministru, din banii privaţilor, înseamnă de fapt iresponsabilitate. Iar iresponsabilitatea nu trebuie să devină politică de stat.
