30 de ani. 30 de ani în care n-au făcut nimic. Au lăsat-o să se ruineze şi să se sufoce în gunoaie şi bălării, privind nepăsători la zbaterea ei. O adevărată bijuterie arhitectonică, înnobilată de cea mai preţioasă piatră pe care Dumnezeu a dăruit-o acestor locuri - izvorul de sănătate din adâncurile lacului sărat - de care s-a ales praful. N-au ridicat un deget 30 de ani, ba chiar au ciuntit-o după cum le-au cerut-o interesele, jurând cu mâna pe legile proprietăţii, transformate într-o biblie păgână de ei reinventată. 30 de ani de falimentare voită, în care doar au privit impasibili cum e hărtănită de rechinii imobiliari şi câinii maidanezi, sau cum e suptă vară de vară de ţânţari până la ultima picătură de vlagă. O singură oază de linişte, o singură alee şi doar câteva bănci pe care cât de cât poţi să respiri, perimetrul din jurul mănăstirii, şi câţiva metri pătraţi de plajă privată, atât de puţini încât parcă mai mult sporesc dezastrul de lângă. În rest, o perpetuă şi continuă decădere, un joc de domino în care primul brânci ţi se dă încă din parcare.
30 de ani au târât-o prin tribunale şi şi-au aruncat-o de la unii la alţii ca pe un copil de pripas. Un copil genial, pe care, însă, neştiind cum să şi-l împartă şi să-şi aroge premiile, au ales să nu-l trimită la şcoală. Acum, după 30 de ani de incompetenţă, în care l-au ţinut nemâncat şi însetat, obligându-l să supravieţuiască din mila trecătorilor, vor să-i recupereze genialitatea. Prea târziu şi mult prea costisitor. Iar ei ştiu asta. Noile clădiri din bolţari, acoperite cu tablă ondulată nu vor reuşi niciodată să înlocuiască vechile vile, monumente istorice, demolate cu atâta indolenţă. La fel cum niciun peisagist, oricât de vizionar ar fi, nu va reuşi să ascundă aspectul ordinar al gardurilor de neam prost ce împrejmuiesc proprietăţile private, din spatele cărora hlizesc hidos pe metri întregi de frânghii, feţe de masă, aşternuturi de pat şi chiloţi, înşirate de-a valma. Şi nu doar asta, acareturi, tomberoane, coşmelii...
Din atâta bădărănie, cum să mai reconstruieşti aerul boem al parcului englez!?... Cu ce fonduri să recuperezi şi să repari atâta stricăciune!? Bani de la Guvern? Hai, să fim serioşi! Uitaţi ce-a făcut guvernul pentru Băile Herculane... exact asta va face şi pentru Lacu Sărat! NIMIC! Dar noi vom spera şi ne vom bucura ca proştii de fiecare centimetru de alee peticită şi de fiecare bec schimbat. Iar dacă mai adăugăm şi ceea ce se întâmplă cu apa lacului de câţiva ani încoace, obţinem tabloul complet al dezastrului numit Lacu Sărat, staţiunea neputinţei noastre.
NU, nu Primăria Chiscani poartă vina. Oricât de bogată vi s-ar părea, rămâne totuşi o primărie de comună, care, la rându-i, are destule probleme. Nici măcar Primăriei Brăila nu i se poate reproşa pe de-a-ntregul dezastrul. Nu! Principalii vinovaţi sunt Aurel Simionescu, Bunea Stancu şi Francisk Chiriac împreună cu tot aparatul pe care l-au păstorit în calitate de preşedinţi de Consiliu Judeţean. Staţiunea Lacu Sărat este un bun al judeţului, de care ar fi trebuit să aibă grijă ca de ochii din cap. Or, singura lor preocupare în toţi aceşti ani a fost să înfiinţeze o asociaţie, ADI Lacu Sărat, de care s-a ales praful tocmai fiindcă nu s-au înţeles pe şpăgi şi funcţii. Nici nu mă miră! Ce altceva ne guvernează de 30 de ani încoace, decât clica şi şperţul.
