* Covrigăriile&Patiseriile Panda pe lângă care treceți zi de zi au pornit de la ideea unui tânăr brăilean, student la medicină * a început în 2009, cu o mică locație în Barieră, iar 13 ani mai târziu a ajuns la 30 locații în 10 orașe, 300 angajați, mii de clienți zilnic și o cifră de afaceri de milioane lei * vă invităm să descoperiți astăzi frumoasa poveste a brandului Panda, o afacere “născută și crescută” în Brăila * “să nu te simți agățat de ce ai realizat până atunci, să poți să o iei de la început, oricând, de la zero. Cred că de fapt acesta este secretul succesului”, este filozofia de viață a lui Ionuț, inventatorul gustului Panda*
Îi vedeți cum se rumenesc în cuptoare, vă atrage mirosul îmbietor și vă place că sunt calzi și dulci, pufoși la interior și crocanți la exterior. Vă opriți din drum și îi cumpărați, apoi vă continuați drumul spre muncă, spre școală sau spre casă. Vorbim despre vestiții covrigi Panda, pe care tindem să credem că aproape toți brăilenii i-au încercat măcar o dată. Câți dintre voi știți însă că brandul Panda este o afacere 100% fabricată în Brăila? Ați citit bine! Dacă până acum ați crezut că este vorba despre o franciză, având în vedere că noi locații se deschid ”pe bandă rulantă”, aflați că toate Covrigăriile&Patiseriile Panda pe lângă care treceți zi de zi au pornit de la ideea unui tânăr brăilean. A început acest business în 2009, la doar 24 de ani, atunci când era student în ultimul an la Medicină, cu o investiție de 8.000 dolari, bani pe care i-a adunat muncind pe timpul verii. Asemeni aluatului care este lăsat la dospit, povestea Panda a crescut în acești ani și de la un mic spațiu de 12 metri pătrați din Barieră a ajuns la 30 locații în 10 orașe, 300 angajați, mii de clienți zilnic și o cifră de afaceri de milioane de lei. Iar acesta este doar începutul pentru că planul de viitor este ca Panda să se extindă peste granițe și să devină un brand internațional.
Capitolul 1. Începuturile. Visul unui student la Medicină
Povestea Covrigăriilor&Patiseriilor Panda am aflat-o chiar de la fondatorul ei. Se numește Ionuț. Ionuț și atât. Preferă să nu facă publice prea multe date cu caracter personal. Și nu pentru că ar avea o problemă cu GDPR-ul, ci pentru că pur și simplu vrea să se poată bucura în continuare de libertatea pe care i-o oferă anonimitatea, iar produsele Panda să fie cele care vorbesc în numele său. De altfel, nici nu are relevanță numele complet pentru că povestea Panda este una fascinantă, presărată cu multă muncă, peripeții, sacrificii și lecții învățate.
Să începem deci... În copilărie, încă din clasa a V-a, Ionuț visa să devină medic. A urmat profilul științele naturii la Colegiul ”Murgoci”, apoi a susținut admiterea la Universitatea de Medicină ”Carol Davila” din București, unde a intrat pe locurile de la buget. A fost un student foarte bun, nu a avut nicio restanță timp de șase ani și viitorul îi prevestea o carieră de chirurg ortoped. Și ar fi ajuns medic dacă undeva, pe parcurs, nu ar fi pus pe primul plan dorința de a-și deschide propria afacere.
”Pe lângă medicină, de când eram mic îmi doream să fac afaceri. Îmi amintesc că la 7 ani mergeam cu bunica mea și vindeam animale în târg, efectiv. Îmi plăcea partea de negociere. Deci cumva făceam trading din clasa I. Și la facutate am făcut foarte multe afaceri micuțe să le spunem, afaceri de studenți. Întotdeauna m-a condus această dorință de a construi, de a face mai mult”, ne-a declarat tânărul.
Fiind însă conștient că pentru a porni o afacere e nevoie de capital, Ionuț a început să muncească încă din timpul facultății. În anul al treilea a aplicat într-un program ”Work and travel”, prin care, pe perioada verii, studenții din întreaga lume aveau ocazia să călătoreau, să muncească și să trăiască ”visul american”. Iar banii pentru biletul de avion către Statele Unite, 2.000 dolari, au venit de la părinții săi.
”Provin dintr-o familie modestă. O familie normală. Tot ce a reușit mama mea și tatăl meu să agonisească în ani de zile, 2.000 dolari, mi i-au dat mie. Iar eu nu mi-am bătut joc de bani. Mi-am luat biletul de avion și am ajuns în Statele Uunite, în Atlantic City, unde am lucrat la un bufet. Am început efectiv de jos. Am măturat, am spălat vase, am fost ajutor de bucătar și în final am ajuns ospătar. Toți banii pe care i-am adunat i-am pus deoparte și m-am întors acasă cu 4.000 dolari. M-am abținut tentației de a cumpăra telefoane sau alte gadgeturi. Ajuns acasă le-am dat înapoi părinților cei 2.000 dolari pe care mi-i dăruiseră, iar restul de 2.000 i-am reinvestit într-un nou bilet de avion, pentru vara următoare”, ne-a povestit acesta.
A doua oară, în anul IV de medicină, a plecat în Hawaii, unde a muncit într-un celebru lanț american de restaurante de tip fast-food. Și a plecat și a treia oară cu ”Work and Travel”, în anul V, în același loc. “Dădeam cât mai repede examenele la facultate. Și le luam pentru că altfel nu mai aveam nicio șansă să pot pleca”, își amintește acesta.
Și astfel, în cele trei veri de muncă, Ionuț a reușit să pună deoparte 8.000 dolari. Acum avea banii cu care să pornească la drum. Îi mai lipsea o idee sclipitoare de afaceri.
Capitolul 2. Prima locație. O covrigărie cum nu s-a văzut în Brăila
După ce s-a întors din America, în toamna lui 2009, Ionuț a început ultimul an de facultate. Tot atunci, la o stație de metrou din București, a găsit și ideea de business: o covrigărie cum nu s-a mai văzut până atunci în Brăila.
”Am văzut prima covrigărie de tip modern, adică acele cuptoare mari în care pui covrigii pe o parte și ies pe cealaltă, ca pe o bandă rulantă. Prima astfel de covrigărie s-a deschis la metrou în București și era tot timpul coadă. Nu mai exista nicăieri în țară atunci. Am văzut apetitul românilor pentru covrigi, un produs cald, bun, rapid și mi-am imaginat că în Brăila poate să meargă treaba asta. Plus că în Brăila aveam și familia care mă putea ajuta să gestionez afacerea ca eu să pot să termin facultatea”, ne-a spus acesta.
Prima locație deschisă în Brăila a fost cea din Barieră, din stația de autobuz, locație care există și acum. Covrigăria avea doar 12 metri pătrați, un sfert din dimensiunea la care a ajuns astăzi, și doar cinci angajați. Cu cei 8.000 dolari a cumpărat utilajele necesare și a închiriat spațiul respectiv, pe care urma ulterior să-l cumpere. Ca orice antreprenor aflat la început, nu știa prea multe despre lumea produselor de panificație, legislație și birocrație. Le-a învățat ulterior, din mers. Avea însă încredere în el și a mizat totul pe o singură carte.
”Treaba asta era în 2009, deci după 2008 și criza financiară. Mulți spuneau că numai un nebun ar putea în mega perioadă de criză să investească toți banii agonisiți, când mulți își suspendau activitatea sau își închideau porțile. Dar am crezut din prima zi în această afacere”, susține tânărul antreprenor.
Și, într-adevăr, a avut un mare succes. Din prima zi. Din prima oră de fapt, dacă ne raportăm la oamenii care stăteau la coadă să cumpere covrigi. ”Toată lumea se așeza la coadă. Covrigii erau calzi, era ceva ce nu mai văzuseră în Brăila. Era un show efectiv cum ieșeau covrigii din cuptoare”, își amintește acesta.
În timp ce punea afacerea pe picioare, Ionuț a absolvit în 2010 facultatea de medicină, a susținut și rezidențiatul, doar că nu a mai ajuns să profeseze. Viața sa a mers în cu totul altă direcție.
Capitolul 3. Peripeții și obstacole. Cuptoarele s-au ars în prima zi
Până ca afacerea Panda să meargă ”pe bandă rulantă” au fost ceva peripeții. Prima a fost chiar la început, când covrigăria trebuia deschisă. Doar că au cedat cuptoarele.
”În prima zi, când să le dăm drumul, a început din cuptorul principal să iasă un fum alb. Prima oară am crezut că iese fum pentru că e nou, își făcea cuptorul uzura, rulajul... După 2-3 minute de fum înecăcios l-am închis că n-am știut care e problema cu el. Am sunat la fabrică, m-au pus să verific priza și am aflat că electricianul care s-a ocupat de partea electrică a legat greșit priza și s-a ars cuptorul. A trebuit să-l reparăm, iar asta a mai întârziat un pic deschiderea. Dar așa am început să învăț totul despre afacere”, ne-a mărturisit acesta.
Evident că odată cu deschiderea covrigăriei au venit și controalele din partea statului. Dar în timp ce pentru alții ANAF e Bau-Bau, în povestea Panda fiscul brăilean a fost un ajutor nesperat.
”A venit ANAF în control. Eu fiind la început de drum nu aveam toate hârtiile în ordine. Și urma să cumpăr spațiul din Barieră în care funcționam. Cei de la ANAF m-au întrebat cum urmează să plătesc acel spațiu. Le-am zis că urmează să plătesc cash. Atunci ei mi-au spus că nu trebuie să îl achit cash că astfel eu n-am nicio dovadă că am dat banii. Pentru că proprietarul spațiului ar fi putut să zică apoi că nu a primit banii de la mine și gata. El promițând că îți dă o factură. Dar eu nu știam să fac diferența între o factură și o chitanță la acel moment. Faptul că primeam o factură, care reprezintă marfa efectiv, nu înseamnă că am dat și banii. Și puteam să dau banii pe o factură. Deci vă dați seama cam care era nivelul meu în toate chestiile astea de ordin fiscal. ANAF-ul chiar m-a ajutat atunci și am o mare recunoștință către ei pentru că puteau foarte frumos să mă amendeze, să nu le pese și să închidă o afacere care acum generează 300 locuri de muncă și continuă să se dezvolte”, ne-a spus acesta.
Ionuț a mai avut parte de un episod neplăcut în 2010, atunci când a deschis a doua locație Panda, la Dunărea, actualul magazin Winmarkt. A investit 20.000 dolari în spațiu respectiv, a semnat un contract de închiriere ferm pe 5 ani, doar că după mai puțin de un an de activitate, când a început chiar să fie zilnic pe plus, a fost constrâns de conducerea magazinului să se mute pentru a face loc unui supermarket care funcționează și în prezent. Episodul i-a lăsat un gust amar, însă spune că a avut de învățat în urma acestei experiențe: să nu mai închirieze spații, iar toate covrigăriile Panda să funcționeze în locațiile proprii. Și de atunci afacerea a început cu adevărat să crească.
Capitolul 4. Extinderea. 30 locații în 10 orașe
Procesul de extindere a business-ului în Brăila a fost reluat în 2012, când a fost inaugurată o nouă locație Panda, în Viziru, la capătul autobuzului nr. 4. Iar noua covrigărie a fost deschisă, culmea, pe locul unei foste covrigării. ”Toată lumea s-a întrebat de ce fac asta. Dacă înainte a fost aici o covrigărie și n-a mers, tu de ce deschizi tot aici? Dar eu am crezut în produsele mele, știam că sunt bune și voi face treabă”, ne-a spus Ionuț.
Și a făcut! De aceea au urmat apoi alte covrigării Panda în față la Liceul ”Cerna”, apoi în Vidin, iar în total s-a ajuns la opt locații active în Brăia. Și mai sunt alte trei care urmează să fie deschise anul acesta. În paralel cu dezvoltarea afacerii în orașul natal, Panda a intrat pe piața din alte orașe, primul fiind Constanța, în 2014. ”Și acolo a mers din prima. Este coadă non-stop și orice constănțean știe de Panda din mijlocul orașului”, spune fondatorul brandului. După Constanța a urmat Galați, Tulcea, Pitești, Ploiești, Târgoviște, Giurgiu, Piatra Neamț și Slobozia. În total, în 13 ani de activitate, Panda a ajuns la 30 locații în 10 orașe și 300 locuri de muncă create. Iar extinderea va continua într-un ritm și mai rapid.
Capitolul 5. Nu reinventa gaura de la covrig, ci covrigul
Cu siguranță vă întrebați care este secretul pentru care covrigii de la Panda sunt atât de buni. Ei bine, pentru a se poziționa diferit față de concurență, și nu doar prin numele brandului, Ionuț a venit cu ideea unei rețete noi de covrigi.
”Când am început afacerea prima rețetă am luat-o de la fabrica de covrigi, după care am început să o adaptez. Acel covrig rotund, dulce, cu mult susan, pufos și crocant, pe care îl cumpărați de la noi este un covrig original, 100% invenție brăileană. Covrigul Panda! Nu există nicăieri altundeva în țară”, susține aceasta.
Iar dacă la început la Panda se vindeau doar covrigi, de-a lungul timpului gama de produse s-a diversificat, iar astăzi găsiți zeci de bunătăți, de la plăcinte și cornuri la pizza și cozonaci. Și vor urma multe alte rețete, după cum am aflat ”direct de la sursă”.
Capitolul 5. Valori, echipă, productivitate
Toate produsele Panda pe care le vedeți în vitrinele colorate sunt pregătite pe loc, adică se fac din aluat frământat, nu din ”congelături”.
”Știu că e greu să lucrezi cu oamenii. E poate cel mai greu. Iar în acest domeniu mulți merg pe congelate. Paradoxal, te duci la covrigărie, simigerie, patiserie, dar mănânci congelături. Și e păcat... La noi nu este așa. Noi facem aluatul acolo, în locație. Țin foarte mult la chestia asta. Suntem singurii care avem malaxoare. Oricine vede prin vitrina noastră malaxor, vede mașina de foietaj. Asta înseamnă că sunt făcute acolo până și foietajele”, ne-a declarat antreprenorul.
De asemenea, Panda sprijină și alți antreprenori locali, iar făina folosită la prepararea produselor provine din Bărăgan și din zona Moldovei. ”Noi cumpărăm de aici și avem o moară cu care colaborăm și care ne face făina. Uneori e greu că nu îți iese de fiecare dată făina la același standard de calitate, mai ales că nu este aditivată. Te doare capul când vine câte un lot cu făină prea umedă... Da, e mai ieftin într-un final să cumperi făină din import, dar noi ținem foarte mult să avem făină bună, românească”, mai spune aceasta.
Covrigăriile Panda se mândresc și cu echipa de brutari și patiseri, care zi de zi muncesc pentru a le oferi clienților produse proaspete. Iar în echipă și-au găsit locul și persoane cu dizabilități.
”Avem angajați foarte buni, foarte harnici. Și am descoperit că persoanele cu dizabilități sunt foarte serioase. Te poți baza pe ele, se țin de cuvânt, au o onoare foarte bună. Și ei sunt bucuroși pentru că îi răsplătești pentru munca lor fizică și nu se simt în niciun fel dezavantajați față de alții, cei normali cum spunem noi. Prin faptul că se simt apreciați și integrați în societate vor să rămână în echipă”, afirmă fondatorul Panda.
Capitolul 6. Concluzii și planuri de viitor
Am ajuns aproape de final cu povestea Covrigăriilor&Patiseriilor Panda. Mai avem doar câteva întrebări pentru fondatorul ei.
- Într-un domeniu în care există multă concurență, cum a reușit Panda să reziste pe piață atâția ani și să se dezvolte?
- În primul rând, produsele nostre se fac la fața locului și sunt proaspete. Apoi avem produse originale. Întotdeauna am fost atenți să evoluăm. Să îmbunătățim rețetele, locațiile, imaginea. Prima patiserie din Barieră a fost refăcută de 2-3 ori. Ba chiar ultima dată am dărâmat-o total și am refăcut-o de la zero. A fost și este foarte multă muncă. Enorm de multă muncă. Secretul succesului este o constantă și o seriozitate. Și ține și de respectul față de client.
- Viața ta nu s-a schimbat de când ai început să faci bani din această afacere. Locuiești în continuare în Brăila și coordonezi de aici business-ul. Cum de nu te-a ”îmbătat” succesul?
- De ce banii ar trebui să te schimbe? Banii sunt doar niște cifre. De mulți ani pentru mine banii sunt doar niște cifre. Da, sunt o metodă de a trăi liniștit, dar nu îți garantează nimic. Nu îți garantează fericire, nu îți garantează statut. Astea sunt niște iluzii. Pe mine mă interesează să am produse bune și să fie clienții mulțumiți. Dacă văd un client care gustă un produs de-al nostru și are o plăcere autentică, reală, îl văd că mănâncă cu poftă, aceea e cea mai mare recompensă pentru mine. Este un reward pe care poate alții îl primesc în social media, prin numărul de like-uri. Like-urile mele sunt aprecierile clienților care vin și cumpără produsele noastre. Eu am mii de like-uri pe zi. Pentru mine să fiu bogat înseamnă să fiu sănătos. Punct.
- Care sunt planurile de viitor?
- Nu întâmplător am ales de la început ca business-ul să aibă numele Panda. E un nume cunoscut peste tot în lume. Și cum viitorul este nelimitat, dacă există oamenii potriviți, acest brand va ajunge unul internațional. Acesta este planul de viitor. Și mai avem un plan, de suflet să-i spunem. Lucrăm în prezent la înființarea unei fundații prin care să implementăm proiecte pentru copii și tineri. Proiecte educaționale, culturale, sociale. Și vom dona mulți bani într-un final. Eu personal am tot ce mi-am dorit, iar excedentul, să îl numim astfel, va trebui să îl reîntorc în societate într-un mod sau altul.
- Privind în urmă, care crezi că a fost cea mai bună decizie pe care ai luat-o?
- Poate că cea mai mare putere a mea a fost să pot să zic nu unui curs predefinit. Că e foarte greu să schimbi o inerție a unei stări de fapt. Că starea de fapt era să fac medicina și să mă duc mai departe pe acest drum. Există un exercițiu la călugării tibetani, care stau câțiva ani și fac din nisip colorat o imagine complicată. Și după 3-4 ani, o șterg. Pur și simplu dau cu mâna peste ea. Asta înseamnă să poți să renunți la munca ta de până în momentul acela, să nu te simți agățat de ce ai realizat până atunci, să poți să o iei de la început, oricând, de la zero. Cred că de fapt acesta este secretul succesului.
