Mai ales, zic eu, ca au pasit cu dreptul. Pentru ca protestul PER fata de dezastrul ecologic de la Muchea este intemeiat. Numai cine nu a vazut cum arata cimpurile acelea, nu crede. Eu, una, le-am vazut, si toamna trecuta si primavara trecuta, si acum doua, si acum trei primaveri. Am scris, s-a implicat garda de mediu, a amendat, s-a rezolvat pe moment. Povestea insa pare fara de sfirsit. Si, probabil, asa va fi mult timp de aici inainte daca nu se vor lua masuri radicale. De fapt, ce ne mai mira, de cind s-a inceput amenajarea gropii de la Muchea, in permanenta, in jurul ei s-a iscat cite un scandal. Ba vizavi de proprietar, fostul prefect PSD, Mihai Manea, ba legat de dreptul de proprietate asupra terenului, ba de zecile de miliarde de lei vechi neplatite de primarie pentru acest serviciu sau scumpiri nejustificate. Intotdeauna acolo a fost problema, intotdeauna lucrurile au fost pe muchie. Ideea e insa alta: pina cind autoritatile vor mai tolera un asemenea dezastru? Mai ales ca se stie severitatea Uniunii Europene fata de chestiunile legate de protectia mediului, a pamintului, a apelor subterane.
De aceea cred, dezastrul ecologic de la Muchea e o tema buna de exploatat pentru un partid verde. Asta daca va face ceva concret. Ca daca se va limita doar la protestul public, ciinii latra, caravana trece. Asa cum tot buna de muls este si tema pubelelor jegoase si rupciugoase care impinzesc trotuarele si spatiile din jurul blocurilor, a laturilor aruncate la colt de strada, a depozitarii deseurilor alandala, fara posibilitate de sortare, a apelor menajere uzate deversate direct in Dunare si, nu in ultimul rind, a mirosului ingrozitor de la porcii lui Caruz.
Stiu, nu trebuie sa fii verde ca sa te deranjeze asemenea lucruri. Dar daca tot te numesti Partid Ecologist si vrei un scor bun la alegeri, nu e pacat sa nu te ajuti de ele ca sa iesi din groapa anonimatului?