Chiscăneanul Constantin Balaban, care a declarat, joi, greva foamei în faţa Parchetului Brăila, a renunţat temporar la protest. Acesta ne-a declarat, vineri, că un procuror i-a ascultat doleanţele şi i-a dat asigurări că cererea sa va fi respectată. În fapt, chiscăneanul a iniţiat protestul deoarece Parchetul brăilean tergiversa ancheta într-un dosar în care învinuitul este primarul din Chiscani, Ion Crăciun. "După ce m-a văzut cu pancarda în care anunţam că voi face greva foamei până la deschiderea procesului împotriva lui Ion Crăciun, o doamnă procuror mi-a dat asigurări că săptămâna viitoare va fi deschis acest proces. În consecinţă, am decis să renunţ la protestul meu. Dacă nu se deschide procesul aşa cum mi s-a spus, atunci intru din nou în greva foamei şi nu mă mai opresc până când lucrurile nu se pun efectiv în mişcare", ne-a declarat Constantin Balaban.
Chiscăneanul îl acuză pe primarul Crăciun că, în urmă cu 10 ani, a tras o ţeavă de gaze prin curtea unei rude de-a sa, promiţându-i persoanei respective că se va putea racorda la reţeaua de gaze a comunei pe cheltuiala Primăriei. Ulterior, edilul nu şi-a respectat promisiunea şi, mai mult, ar fi făcut demersuri pentru a trece terenul unde a fost îngropată conducta din proprietate privată în domeniul public al comunei. Constantin Balaban l-a dat în judecată pe primarul Crăciun în septembrie 2014, dar susţine că până în prezent dosarul a fost ignorat de procurorii Parchetului Brăila. El a decis să intre în greva foamei deoarece se temea că procurorii tergiversează ancheta în această cauză pentru a trage de timp, astfel încât să treacă un an de la depunerea reclamaţiei şi să se prescrie cauza.