Pe Faleza Dunarii, copiii vor avea din toamna un loc de joaca special amenajat pentru ei. "Gradina cu melci" se va realiza din materiale naturale sau eco-protective si va cuprinde doua table de sah, o tabla pentru jocul cu dame, o tabla pentru jocul "Nu te supara, frate!" si un labirint. Acest proiect a fost anuntat ieri, într-o conferinta de presa a Directiei de programe si proiecte din Primarie. Întregul scuar va fi plantat cu puieti, flori, realizându-se astfel o priveliste agreabila pentru toate vârstele. Platformele pentru joc vor fi realizate din placi de pavaj din cauciuc reciclat, iar piesele de joc vor fi realizate din lut. Locul de joaca va avea si opt banci, care vor fi vopsite de copiii de la Liceul de Arta într-un program de voluntariat. Tot elevii Liceului de Arta, cu vârste între 11 si 16 ani, vor participa si la realizarea altor elemente artistice din "Gradina cu melci". Ei vor fi sustinuti în demersul lor de profesorii Lucian Constantin, Ana Maria Dobre si Aurel Manole. Peste aproape o saptamâna se va ecologiza zona apoi se va trece la realizarea elementelor necesare.
Proiectul "Gradina cu melci" a fost prezentat de directorul Directiei Proiecte din cadrul Primariei, Iuliana Neagu, împreuna cu reprezentantii partenerilor din acest proiect, Costel Patrascan de la Asociatia "EcoAlpex" si prof. Cornelia Conon, directorul adjunct al Liceului de Arta. Iuliana Neagu a explicat ca în functie de cum va fi primit acest spatiu de joaca, municipalitatea se gândeste sa mai realizeze astfel de locuri si în alte spatii publice din oras. "Profesorii si elevii nostri sunt dornici sa se implice în proiecte de voluntariat, mai ales ca este vorba de activitati în aer liber si astfel îi mai determina pe copii sa plece din fata calculatorului", a spus directorul adjunct Cornelia Conon. Costel Patrascan a precizat ca a acceptat sa intre în acest proiect pentru ca un comportament ecologic se poate forma mai usor în rândul elevilor, educatia ecologica a adultilor fiind mult mai dificil de realizat. Activitatea de educatie ecologica se va derula pe tot parcursul celor patru luni de proiect, fiecare luna având tema sa: Protectia mediului, Igiena mediului, Colectarea deseurilor si Workshopuri.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.