Prim-vicepresedintele PPCD Braila, consilierul municipal Lucian Caprariu, a explicat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, pozitia sa, in aceasta problema: "Punctul meu de vedere este sa se prezerve pozitia reprezentantului nostru acolo, daca nu poate sa urce. Din punct de vedere politic, interesul partidului este ca domnul Chiru sa ajunga presedinte de CJ, iar daca nu se poate, sa ramina cel putin vicepresedinte de Consiliu Judetean. Sa recunoastem, domnul Chiru nu este dorit de actuala putere acolo, pentru ca PPCD nu are nici o treaba in coalitia celor patru partide care se afla la putere". Caprariu nu accepta interpretarea ca partidul se da cu cine ofera mai mult, pentru ca, in opinia sa, PPCD nu se da cu nimeni, ci doar face calcule politice: "Nu-mi place sa mi se rastalmaceasca vorbele, eu nu am spus ca ne dam cu PSD. PPCD voteaza cu majoritatea care-i ofera posibilitatea sa obtina functia de presedinte de Consiliu Judetean. Daca aceasta majoritate este data de PSD, atunci vom vota alaturi de PSD, daca este data de Alianta, votam cu Alianta. Nu se pune problema «cine da mai mult», ci care formeaza majoritatea. Pentru ca si PPCD-ul da ceva, da doua voturi care pot sa incline balanta intr-o parte sau in alta. Nu se duce PPCD acolo sa spuna «mai fratilor, noi stam deoparte, nu votam si voi impartiti-va puterea». Asa functioneaza lucrurile in consiliile judetene. Asta nu inseamna ca ma dau cu cutare sau cutare". Prim-vicepresedintele PPCD a mai spus ca schimbarea presedintilor de consilii judetene, mult discutata, va atrage dupa sine si schimbarea vicepresedintilor, care vor fi subiect de negocieri intre partide.
"Accept sa ma schimbe, dar din functia de vicepresedinte, sa ma puna presedinte!"
In ceea ce-l priveste pe liderul PPCD, Gheorghe Chiru, actual vicepresedinte al Consiliului Judetean, acesta sustine ca, indiferent ce cred unii si altii, nu va parasi fotoliul de vicepresedinte CJ decit pentru a-l ocupa pe cel de presedinte: "Daca se ajunge, prin prostia unora, sa se schimbe in mod arbitrar majoritatea politica stabilita in urma alegerilor locale, normal ca PPCD va dori sa-si consolideze puterea. Vom negocia chiar si functia de presedinte al CJ, pentru mine este clar. Nu mai vorbesc despre functia de vicepresedinte, din care sa nu creada cineva ca, in urma unor jocuri poate sa ma dea la o parte. Pai baietii astia vor avea treaba cu mine, nu jucarie! Daca se va schimba legea de asa natura, da, accept sa ma schimbe, dar, din functia de vicepresedinte, sa ma puna presedinte! Si in acest caz, va garantez ca o sa aduc niste dolarei in judetul asta".
Cert este ca aceste "calcule politice normale", cum le prezinta Lucian Caprariu, si o eventuala oferta avantajoasa, din partea PSD, l-ar putea face pe Chiru sa voteze in favoarea pastrarii in functie a lui Stancu, pe care, pina de curind, l-a atacat dur, facindu-l printre altele, "narcisist" si "om politic fara valoare". Oricum, liderul PPCD a limpezit situatia si anume ca, pentru el, e totuna cu cine colaboreaza, intre PSD, PNL si PD, dat fiind ca nu are incredere in nici unul, fiindca nici unul dintre partidele amintite nu-i mai breaz decit celelalte.