Georgia, la un pas de un razboi cu Rusia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Georgia, la un pas de un razboi cu Rusia

Georgia este "foarte aproape" de un razboi cu Rusia, a declarat marti un ministru georgian, citind decizia Moscovei de a trimite trupe suplimentare intr-o regiune separatista georgiana, relateaza Reuters.
"Trebuie efectiv sa prevenim razboiul", a declarat ministrul georgian pentru Reintegrare, Temur Iakobasvili, intr-o conferinta de presa la Bruxelles.
"(Suntem) foarte aproape, deoarece ii cunoastem foarte bine pe rusi", a declarat el, intrebat in legatura cu gravitatea situatiei.
Rusia a anuntat ca suplimentarea trupelor este necesara pentru a contracara ceea ce califica drept planurile georgiene de a ataca regiunea separatista Abhazia.
"Stim ce inseamna aceste semnale cind asistam la propaganda dusa impotriva Georgiei. Vedem cum trupele ruse intra pe teritoriul nostru in baza unor informatii false", a adaugat oficialul georgian.
Intre timp, "ministrul de Externe" abhaz a fost citat declarind ca autoritatile din regiunea separatista sint dispuse sa transfere controlul militar Rusiei, remarci care risca sa alimenteze tensiunile dintre Moscova si Tbilisi.
Relatiile dintre cele doua state au devenit tot mai incordate dupa ce Georgia a acuzat Rusia ca a doborit un avion georgian fara pilot deasupra teritoriului abhaz in aprilie, acuzatie respinsa de Moscova.
Intre timp, Rusia a suplimentat trupele de mentinere a pacii din Abhazia, subliniind ca efectivele nu vor depasi limita de 3.000 de militari prevazuta de acordul de incetare a focului semnat in 1994.
"Toti cei 200 de kilometri, distanta dintre Psou si riurile Inguri, reprezinta Abhazia. Sintem de acord ca Rusia sa preia acest teritoriu sub controlul sau militar", a declarat Serghei Samba, "ministrul de Externe" al Abhaziei, citat de cotidianul rus Izvestia.
"In schimb, vom cere garantii pentru securitatea noastra", a adaugat acesta.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat ca Moscova nu a primit nici o cerere oficiala din partea Abhaziei privind preluarea controlului regiunii de catre trupele ruse.
Iakobasvili a declarat ca Georgia recomanda UE sa isi asume un rol mai activ in aplanarea tensiunilor, prin detasarea de experti care sa sa se alature politiei de frontiera si fortelor de ordine georgiene.
"Ar trebui sa avem o Europa mai implicata in aceste zone de conflict", a subliniat ministrul georgian, adaugind ca UE nu a adoptat nici o decizie in acest sens in cursul ultimei sale vizite la Bruxelles.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro