Gambitul popular

Acceptarea lui Klaus Johannis pentru funcţia de premier l-ar fi lăsat pe Băsescu fără un gram de putere, iar neacceptarea lui îi şifonează imaginea chiar în pragul alegerilor prezidenţiale. Strategia liberalilor a fost atât de şireată încât l-a transformat pe celălalt candidat important la preşedinţie, Mircea Geoană, într-o remorcă la viziunea liberală şi l-a aruncat într-un con de umbră pe Sorin Oprescu, independentul care speră să-şi înlocuiască fotoliul de la primăria capitalei cu jilţul din palatul Cotroceni. Cu doar câteva mutări, Antonescu a dat şah pe toate fronturile şi s-a plasat pe o poziţie ofensivă, în avantaj. Mai mult decât atât, şi-a alăturat imaginea de aura imaculată şi cu priză la public a lui Johannis, anunţând en passant şi cine va fi premierul în cazul în care liberalii vor pune mâna pe funcţia de preşedinte.

Încercarea lui Traian Băsescu de a ieşi din poziţia defensivă prin avansarea ipotezei unui guvern de uniune naţională şi, apoi, prin desemnarea lui Lucian Croitoru pentru funcţia de prim-ministru, în condiţiile în care e greu de crezut că această candidatură va trece de votul Parlamentului, pare a aduce jocul către remiză. Doar că meciul nu s-a încheiat şi toţi jucătorii se pregătesc de marele gambit. Adică de marele sacrificiu.

Cu criza în casă, rupţi în fund şi la maţe, bolnavi de şomaj cronic şi cu un viitor nesigur, noi, ăştialalţi, boborul - cum ar spune ei - ne uităm la televizor ca la o tablă de şah, chibiţând şi eventual înjurându-ne între noi pentru că ne e simpatic unul ori altul dintre "marii jucători". Doar că - ce necaz, ce mare necaz - uităm uneori că nu suntem spectatori. Nu suntem chibiţi. Şi nici jucători nu suntem. Ci micile piese sacrificate la grămadă în marele gambit.

Citeste blogul lui Marian COMAN