• rămas mult în urmă, acest obiectiv ar putea fi inaugurat în luna decembrie a.c., așa cum s-a promis, de altfel, la inaugurare podului peste Dunăre • podul peste calea ferată va face legătura între Șoseaua de Centură a Brăilei și podul peste Dunăre, odată cu inaugurarea sa fiind reluată, în sfârșit, și legătura între Șos. Baldovinești și Calea Galați, respectiv între cartierele Chercea și Vidin
Podul peste calea ferată din zona FNC, care urmează să lege Șoseaua de Centură a Brăilei cu noul pod peste Dunăre, este aproape gata, existând șanse mari să fie dat în folosință până la finele acestui an. Așa cum au promis, de altfel, oficialii de la București care au participat, în luna iulie, la inaugurarea podului peste Dunăre. În mod normal, acest pasaj ar fi trebuit să fie dat în folosință odată cu podul de la Dunăre, însă n-a fost să fie, din cauze mai mult sau mai puțin obiective. După cum cotidianul nostru consemna în 2022, activitatea de pe acest șantier s-a derulat cu viteza melcului o bună perioadă de timp, luni de zile fiind pierdute din cauza pasării răspunderii pentru mutarea stâlpilor catenarei care traversează linia dublă CFR Brăila -Galați. Lucrările s-au mai împotmolit și la pila masivă de la traversarea peste canalul de irigații CA2, în dreptul Farmas, fiind necesară și înlocuirea unor stâlpi de tensiune și montarea altora noi. Au mai intervenit și ploile abundente din 2022 care au îngreunat realizarea forajelor multiple pentru pilonii podului, a căror realizare în condiții optime era esențială într-o zonă seismică precum Brăila.
Vestea bună este că, într-o recentă documentare pe șantierul amintitei investiții, surprizele bune s-au ținut lanț, fiind de remarcat în primul rând ritmul bun de lucru pe ultimele sute de metri la compactarea terasamentului de pe rampele de acces ale podului. Pe partea carosabilă mai sunt doar 100-200 de metri de turnat asfalt. Mai e de lucru, de asemenea, la montarea panourilor din plasă și a barelor de protecție ale podului; terminarea canalelor și bazinelor de colectare a apelor pluviale; profilarea și consolidarea taluzurilor podului; executarea/asfaltarea traseelor de legătură cu rețelele (drumurile) rutiere mai sus amintite, din proximitatea FNC etc.
De subliniat, de asemenea, ordinea, buna organizare și disciplina de pe șantier, semnalizarea rutieră din belșug din zona FNC, unde este un trafic foarte intens, inclusiv cu TIR-uri) și chiar faptul că muncitorii (alții față de acum 2 ani) sunt echipați așa cum se cuvine.
Odată cu inaugurarea acestui pod peste calea ferată va fi refăcută și legătura dintre Șos. Baldovinești și Calea Galați, mai exact dintre cartierele Chercea și Vidin.