Formaţia brăileană a reuşit, la ultima sa deplasare, ceea ce şi-a dorit încă din startul campionatului, victoria în deplasare, iar de data aceasta succesul elevilor lui Viorel Ion este mai important pentru că a fost obţinut în faţa unei formaţii în care jumătate dintre jucători au fost de la prima echipă a Astrei.
Jocul a fost echilibrat, cu o uşoară dominare a gazdelor, dar fără ocazii mari de gol.
Brăilenii au alergat foarte mult şi nu le-au permis gazdelor să elaboreze acţiuni periculoase de atac. Mai mult, prima situaţie demnă de consemnat a fost cea a oaspeţilor din minutul 35. Atunci, după un contraatac, Gabriel Ion a trimis mingea plasat, dar Lungu a fost la post.
Cu două minute înainte de finalul primei reprize, portarul gazdelor s-a mai remarcat odată la şutul lui Pălimaru.
În repriza a doua a ieşit la rampă Gabriel Ion, care, chiar în ziua în care a împlinit 21 de ani, a reuşit să dea o pasă de gol şi Moise a fructificat-o în minutul 52, iar cu şapte minute înainte de finalul partidei, cu un şut din interiorul careului mare, a stabilit scorul final, 2-0 pentru CF Brăila, după o pasă primită de la Pălimaru.
Tot în această repriză, şi Bosoi (min. 64) i-a dat ceva bătăi de cap portarului Astrei.
În urma acestei victorii, CF Brăila a urcat pe locul al 5-lea în clasament şi poate rămâne pe această poziţie la finalul turului dacă în ultima etapă o va învinge pe Municipal pe Gloria Buzău.
"Trebuia să se întâmple şi acest lucru. De data aceasta sunt mulţumit de prestaţia tuturor jucătorilor. Noi am mai avut patru situaţii de gol în timp ce Astra II a avut doar un corner. Am obţinut o victorie mare care trebuie continuată cu un success pe teren propriu în ultima etapă a turului. Cu încă 3 puncte, putem termina turul pe locul al 5-lea, sau, dacă avem ceva şansă, chiar o poziţie mai sus", a declarat Viorel Ion.
CF Brăila: Leu - Bosoi, Călin, Ivan, Vlaicu - G. Ion, Pânzaru, Otvoş (min. 70: V. Stan), Moise (min. 60: B. Dumitru) - Voicu (min. 89: Dăniţă), Pălimaru.