Gândurile iertătoare produc o lume blândă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gândurile iertătoare produc o lume blândă

S-au scurs peste 4 ani de când ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am fost însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Atunci când îți judeci un frate, lumea întreagă se întoarce împotriva ta, arătându-ți condamnarea ei și a ta. Îți judeci fratele atunci când alegi să stai separat de Voia lui Dumnezeu, savurând iluzia independenței. Separarea nu aduce mântuire față de această lume, ci condamnarea ei – iar în această lume te găsești.

Lumea se schimbă radical sub ochii tăi atunci când recunoști iluziile din faptele fratelui tău. Aceste iluzii te împing să-l condamni. Înțelege cât de ireale sunt faptele lui, pentru a-l putea ierta pe deplin. Astfel, odată cu el, întreaga lume este iertată și își recapătă blândețea în fața ta.

Acesta este momentul în care mintea renunță la ideea durerii, bolii și morții.

Într-o lume blândă, iertată pe deplin, nu poate exista decât bucurie și pace.

 

„Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare,

Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.

Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.

Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori..”

(Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, III, 12-15)

 

"Să nu defaime pe nimeni, să fie paşnici, să fie îngăduitori, arătând întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii.”

(Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel, III, 2)

 

„Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate.

Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.”

(Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, IV, 31-32)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro